Chiar daca a decazut acum pana la a avea, caine-caineste, relatii cu Cotrocenii, trebuie sa recunoastem ca, la vremea ei, Brigitte Bardot era nu numai o femeie frumoasa, cu o ingenuitate iesita din comun pana-ntr-atata incat a devenit un nou simbol feminin care, la un moment dat, s-a constituit intr-o adevarata ramura industriala a tarii sale.
Iar politicienii de buna calitate pe care ii avea atunci Franta si-au dat seama ca asa ceva nu este de neglijat si, cu toate onorurile cuvenite au considerat-o ca atare, cu aceeasi condescendeta si aceeasi grija de a o pune in valoare, de la Presedintele de Gaulle a carui austeritate cazona era incantata de pseudouniformele de un militarism glumet si extarvagant pe care le imaginau toaletele decoltate ale actritei, pana la cel din urma tehnocrat din ministerele cu obiective economico-financiare care dramuiau zgarcit bugetul Frantei.
Fiind format din politicieni cum trebuie, un guvern intreg admira si aproba capriciile ei cu constiinta clara ca bugetul national este beneficiarul principal si nu dulcea-inteligenta-frivola care cocheta cu capitolele lui. Avand functionari constiinciosi in dorinta de a aduce tarii progres economic laolalta cu progresul cultural, intregul aparat al republicii semiprezidentiale, aliniat la fermitatea politica a generalului-prezident, isi facea cu patriotism datoria de a pune in valoare nurii vedetei care devenise comediana numarul unu a valoroasei lor productii cinematografice.
Iar, toate astea, nu din ambitiile desarte intru sustinerea artei franceze pentru continuarea triumfului ei mondial, care sunt si ele o forma de manifestare a patriotismului, daca e vorba de politicieni adevarati; ci, pur si simplu, din calculele reale de planificare a productiei tarii, care aratau ca, femeia cu silueta fina in aparenta ei lipsa de pondere, facea sa creasca PIB-ul national, cam cat un dome