Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a solicitat Parchetului General să îi cerceteze pe deputaţii Niculae Mircovici, Adrian Merka, Mircea Grosaru şi pe fostul deputat Luminiţa Iordache pentru conflict de interese. Aceştia sunt acuzaţi că şi-ar fi angajat membri ai familiilor la birourile lor parlamentare, în mandatul 2008-2012.
Inspectorii ANI au precizat, într-un comunicat de presă emis luni, că ar fi constatat existenţa conflictului de interese de natură administrativă şi penală în cazul deputaţilor Niculae Mircovici, Adrian Miroslav Merka, Mircea Grosaru şi a fostului deputat Luminiţa Iordache.
Niculae Mircovici ar fi propus angajarea şi ar fi avizat contractul individual de muncă în baza căruia soţia sa a fost angajată, în perioada 5 ianuarie 2009 - 15 iunie 2010, în funcţia de referent la Biroul Parlamentar deţinut de acesta în Circumscripţia electorală nr. 35, Timiş, obţinând astfel un venit net în sumă toală de 20.387 de lei, au stabilit inspectorii de integritate.
Mircovici este deputat din partea Uniunii Bulgare din Banat - România, în prezent fiind secretar al Camerei Deputaţilor.
Adrian Miroslav Merka, deputat din partea Uniunii Democratice a Slovacilor şi Cehilor din România, ar fi solicitat angajarea şi ar fi avizat contractele individuale de muncă ale părinţilor săi, prin care aceştia au fost angajaţi în perioada 15 decembrie 2008 - 17 octombrie 2011 în funcţia de şef cabinet în cadrul biroului său parlamentar.
În baza contractelor individuale de muncă încheiate cu Camera Deputaţilor de către părinţii deputatului Merka, mama acestuia a realizat venituri nete în sumă totală de 28.245 de lei, iar tatăl său ar fi avut venituri nete de 4.533 de lei, potrivit ANI.
În cazul lui Mircea Grosaru, deputat din partea Asociaţiei Italienilor din România, ANI a constata