Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că ar putea susţine ideea ca data de 10 mai, când este serbată regalitatea, să devină o a doua sărbătoare naţională, după ziua de 1 Decembrie, potrivit Mediafax.
El a precizat că ideea ar putea fi luată în discuţie şi la revizuirea Constituţiei.
Antonescu a fost întrebat dacă ar milita pentru ca data de 10 mai să devină o zi naţională. "Nu în locul celei de 1 Decembrie, dar, sub o formă sau alta, alături de cea de 1 Decembrie cred că putem să luăm în serios o asemenea propunere", a afirmat Antonescu.
Afirmaţia vine în condiţiile în care Antonescu este, oficial, candidatul USL la alegerile prezidenţiale din 2014.