Femei albastre, apărut în 2013 la Editura Polirom, este cartea la care lucra Gheorghe Crăciun în ultimii săi ani, 2005-2006, după publicarea romanului Pupa russa, acesta din urmă elaborat în perioada 2000-2004. Aşa cum notează Carmen Muşat în prefaţă („Un roman inedit“), versiunea publicată – neterminată – are la bază textul datat 2006 din computerul lui Gheorghe Crăciun (unde mai exista o variantă, datată 2004), text subintitulat „Femei din gama sensiblu. Femei albastre, dinţi tociţi“. Rămas neterminat – dar prezentînd, în fişierele de computer ale scriitorului, mai multe schiţe ale evoluţiilor narative şi ale finalului cărţii (două pagini figurează şi în ediţia tipărită) –, romanul Femei albastre poate fi văzut, fără îndoială, ca un adevărat şantier de lucru al prozatorului: el poate fi un bun indicator al modului de lucru al prozatorului, cu atît mai mult cu cît poate fi analizat şi din perspectiva propriilor declaraţii ale lui Gheorghe Crăciun, în interviurile acordate în 2005 şi 2006 revistelor Vatra, respectiv Bucovina literară. Poate fi, deci, plasat într-o perspectivă de istorie literară, dar şi într-una de tip „laborator de creaţie“, pentru a nu mai vorbi, desigur, de aceea care-l situează în continuitatea celorlalte romane ale scriitorului. În legătură cu acest ultim aspect, în prefaţa cărţii, Carmen Muşat face două observaţii foarte pertinente: ca şi în romanele sale anterioare, Acte originale, copii legalizate, Compunere cu paralele inegale, Frumoasa fără corp şi Pupa russa, şi în Femei albastre e vorba de o „reprezentare sinestezică a lumii“, de o „naraţiune centrată pe capacitatea exploratorie a simţurilor“, dublată în permanenţă de senzualitate şi erotism, de un „periplu erotic“ (cu o expresie a autorului, citată de Carmen Muşat): „Roman al sensibilităţii masculine hipertrofiate – scrie prefaţatoarea –, ce spune povestea unor succesive îndră