Localnicii din Bod încep să se preocupe de problemele localităţii lor. Ca urmare a proiectul „Democraţie în comunităţile mici”, desfăşurat de Asociaţia Pro Democraţia şi finanţat de CEE Trust, în ultimele două luni, în Bod s-a format un grup de iniţiativă. Acesta a realizat o cercetare având ca temă transportul în comun şi deficienţele în organizarea acestuia.
„Cetăţenii au studiat şi au făcut observaţii asupra modului în care se desfăşoară transportul pe ruta Braşov – Bod sat şi retur, cu ce mijloace de transport se realizează, cât de aglomerate sunt cursele, dacă acestea sosesc la timp şi dacă orele la care sunt programate satisfac necesitatea reală a cetăţenilor din Bod”, a declarat Mihaela Cârstea, coordonator proiect Pro Democraţia.
Toate observaţiile şi sugestiile au fost adunate într-un memoriu, depus săptămâna trecută la Consiliul Judeţean Braşov. „Principalele propuneri au fost legate de valabilitatea abonamentelor şi introducerea unor curse necesare sau liste de semnături pentru prelungirea traseului până în Bod Colonie”, a precizat Cârstea.
Proiectul „Democraţie în comunităţile mici” îşi propune să educe cetăţenii din 20 de comunităţi mici din România în legătură cu drepturile pe care le au şi să-i încurajeze să se implice în procesul decizional de la nivelul localităţii în care trăiesc. Din judeţul Braşov participă localnicii din Bod şi Râşnov. Localnicii din Bod încep să se preocupe de problemele localităţii lor. Ca urmare a proiectul „Democraţie în comunităţile mici”, desfăşurat de Asociaţia Pro Democraţia şi finanţat de CEE Trust, în ultimele două luni, în Bod s-a format un grup de iniţiativă. Acesta a realizat o cercetare având ca temă transportul în comun şi deficienţele în organizarea acestuia.
„Cetăţenii au studiat şi au făcut observaţii asupra modului în care se desfăşoară transportul pe ruta Braşov – Bod sat şi retur,