Franţa a început să-şi manifeste interesul pentru postul de şef al diplomaţiei Uniunii Europene, dar un eventual succes va depinde de aprobarea aliaţilor-cheie ai Parisului şi de negocierile aflate în desfăşurare pentru mai multe funcţii de conducere în instituţiile europene, relatează AFP.
Imediat după ce alegătorii din Irlanda au aprobat Tratatul de la Lisabona, guvernul francez a menţionat primele nume pentru conducerea diplomaţiei europene. "Sunt persoane de calitate în Franţa, printre care Michel Barnier şi Huvert Vedrine", a declarat duminică ministrul francez pentru afaceri europene, Pierre Lellouche. Luni, el a precizat că Parisul are o "viziune foarte ambiţioasă în legătură cu acest post".
Fost ministru socialist de externe din 1997 până în 2002, Hubert Vedrine, în vârstă de 62 de ani, ar fi "foarte interesat" de postul de şef al diplomaţiei UE, a afirmat Pierre Lellouche, pentru Radio France Internationale (RFI) şi postul de televiziune TV5.
Michel Barnier, 58 de ani, şef al diplomaţiei franceze în perioada 2004-2005, provine din partidul UMP, iar numele său a fost menţionat iniţial pentru portofoliul de comisar european pentru piaţa internă.
"Franţa nu face din postul de şef al diplomaţiei europene o prioritate, vizează altă funcţie", au afirmat, în schimb, colaboratori apropiaţi ai preşedintelui Nicolas Sarkozy, fără a preciza însă obiectivele Parisului.
Pe de altă parte, Pierre Lellouche nu a menţionat numele ministrului de externe Bernard Kouchner printre posibilii candidaţi la conducerea diplomaţiei europene. "Este un post interesant, foarte interesant", a afirmat acesta într-o emisiune "Grand Jury RTL-LCI-Le Figaro". Mai mult, el a vorbit despre "un post magnific şi pasionant", fără însă a confirma o eventuală candidatură.
După funcţiile de preşedinte al Parlamentului European, obţinută de un polonez, şi al Comisiei