Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Executarea celui mai căutat criminal, în 52 de înregistrări. Moartea lui Osama bin Laden, în portofoliul CIA

Publicat in Antena 3, joi 29 septembrie 2011 ·

CIA deţine 52 de fotografii şi înregistrări video cu cadavrul lui Osama bin Laden, raidul în care a fost ucis acesta şi înmormântarea sa în mare, potrivit unui document al Departamentului de Justiţie, citat de ABC News.

Informaţia a apărut ca răspuns la un proces intentat de gruparea conservatoare Judicial Watch, care a solicitat pe 4 mai, la trei zile după raidul împotriva complexului lui bin Laden din Pakistan, publicarea imaginilor cu decesul teroristului.

"CIA a identificat 52 de înregistrări unice (...). Aceste înregistrări sunt fotografii şi/sau înregistrări video cu Osama bin Laden la 1 mai 2011 sau în jurul acestei date, când Statele Unite au efectuat o operaţiune ce a condus la moartea lui", a explicat John Bennett, director al serviciului naţional de operaţiuni sub acoperire al CIA, adăugând că publicarea acestor imagine reprezintă un risc de securitate.

Fotografiile reprezintă "imagini postmortem ale cadavrului lui Osama bin Laden", acestea fiind "destul de grafice şi înfăţişând rana mortală de pe capul lui bin Laden şi alte poze similare îngrozitoare cu corpul său", a mai spus Bennett.

Alte imagini arată pregătirea cadavrului teroristului pentru înmormântare, precum şi ceremonia în sine.

Pe 2 mai, Osama bin Laden, cel mai căutat terorist din toate timpurile, a fost omorât în Pakistan de trupele americane. Liderul al-Qaida s-a opus capturării şi a murit într-un schimb de focuri.

Bin Laden se ascundea într-o clădire situată la 100 de kilometri de Islamabad, capitala Pakistanului, împreună cu alţi membri ai familiei, mulţi dintre ei ucişi sau capturaţi în timpul luptei.

CIA deţine 52 de fotografii şi înregistrări video cu cadavrul lui Osama bin Laden, raidul în care a fost ucis acesta şi înmormântarea sa în mare, potrivit unui document al Departamentului de Justiţie, citat de ABC News

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Curtea Penală Internațională, mandat de arestare împotriva lui Netanyahu

Wall-Street.ro acum 29 minute
Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis un mandat de arestare pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu pentru presupuse crime de război şi crime împotriva umanităţii comise în Fâşia Gaza, transmite France Presse. "Pe baza probelor adunat

Israelul susţine că nu este implicat în moartea lui Raisi

Mediafax acum 4 ore
Israelul nu a fost implicat în niciun fel în moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi şi a ministrului său de externe Hossein Amir Abdollahian, a declarat oficialul. „Nu am fost noi”, a spus el Primele indicii arată că elicopterul s-a prăbuşit di

Doi morți într-un atac cu cuțitul la o școală primară din China

G4Media acum 37 minute
O femeie înarmată cu un cuțit a ucis luni două persoane și a rănit alte patru la o școală primară din centrul Chinei, a anunțat televiziunea de stat CCTV, citând poliția locală, potrivit Le Figaro. Atacul a avut loc în jurul prânzului în orașul Guix

Incendiu la Parchetul Vaslui. Gestul șocant al unei grefiere

Ziare.com acum 2 ore
Un incendiu a fost înregistrat, luni, 20 mai, la Parchetul Vaslui, unde o angajată ar fi dat foc unor documente şi ar fi încercat să se sinucidă, potrivit unor surse AGERPRES. Detaşamentul de pompieri Vaslui intervine cu o autospecială de stingere c

România, pe locul 3 în topul celor mai mari exportatori de miere din UE, în 2023 / Exportăm ieftin, repede și la vrac și importăm masiv din China

HotNews acum o ora
Statele membre ale Uniunii Europene au importat anul trecut din ţările situate în afara blocului comunitar 163.700 tone de miere naturală, în valoare de 359,3 milioane de euro. În contrast, în 2023, doar 24.900 tone au fost exportate de statele memb

Cererea României de extrădare a lui Paul al României a fost respinsă de justiţia din Malta. Decizia nu este definitivă

News.ro acum 20 minute
Un tribunal din Malta a respins, luni, cererea autorităţilor române de extrădare a prinţului Paul Philippe al României, magistratul estimând că există un "risc real" ca acesta să sufere o încălcare a drepturilor sale fundamentale, relatează Times of

Sorana Cîrstea, eliminată în primul tur la WTA Strasbourg

HotNews acum o ora
Sorana Cîrstea a părăsit turneul de categorie „WTA 500” de la Strasbourg încă din primul tur, jucătoarea noastră fiind învinsă în două seturi de Magda Linette. Sorana CirsteaFoto: COREY SIPKIN / AFP / Profimedia Sorana Cîrstea, învinsă de Magda Line

Cod galben de furtuni, în mai multe zone ale ţării / Se anunţă intensificări ale vântului şi grindină

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, luni, mai multe avertizări nowcasting cod galben de furtuni, valabile pentru mai multe zone ale ţării. Se vor semnala ploi abundente, descărcări electrice şi grindină. Potrivit ANM, până la ora 15.30, este cood galben în judeţu

Meteo: Temperaturi de vară și val de ploi consistente în următoarele două săptămâni

HotNews acum 2 ore
Meteorologii estimează că temperaturile vor fi apropiate de cele normale în următoarele două săptămâni, în toate regiunile din țară, dar vor fi oscilații de temperatură și intervale de ploi consistente, după data de 22 mai și în primele zile ale lun

Un candidat PSD la o primărie din Vaslui, reținut după ce a încercat să mituiască doi polițiști

HotNews acum 2 ore
Maricel Gîfu, fost primar al comunei vasluiene Pogana până în 2020 și actual candidat din partea PSD pentru aceeași funcție, a fost reținut duminică, pentru dare de mită. PolițieFoto: Cateyeperspective | Dreamstime.com Bărbatul a fost prins în flagr

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/22°
mar.

13°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/25°
Iasi
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
Constanta
acum

19°
lun.

13°/19°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
joi

13°/16°
Timisoara
acum

25°
lun.

15°/25°
mar.

13°/24°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°