Toată lumea îl cunoaşte. S-au povestit atâtea despre el, că a devenit cel mai cunoscut. Vorbim despre Păcală, pe care, dacă nu l-aţi întâlnit până acum, îl veţi vedea la Teatrul „Arlechino”. „Păcală în satul lui” este ultima surpriză pe care actorii Teatrului „Arlechino” o fac celor mici în această stagiune. Spectacolul, în regia lui Valentin Dobrescu, va fi prezentat, în avanpremieră, vineri, de la ora 11.30, iar în premieră, duminică, de la orele 10.30 şi 12.00. Adrian Iuga (Păcală), Adrian Dobrescu, Alexandru Dobrescu, Petronela Rujan, Marius Stroe, Marius Stroe, Cecilia Negru sunt cei care îi vor introduce pe copii în lumea plină de întâmplări hazlii a lui Păcală. Toată lumea îl cunoaşte. S-au povestit atâtea despre el, că a devenit cel mai cunoscut. Vorbim despre Păcală, pe care, dacă nu l-aţi întâlnit până acum, îl veţi vedea la Teatrul „Arlechino”. „Păcală în satul lui” este ultima surpriză pe care actorii Teatrului „Arlechino” o fac celor mici în această stagiune. Spectacolul, în regia lui Valentin Dobrescu, va fi prezentat, în avanpremieră, vineri, de la ora 11.30, iar în premieră, duminică, de la orele 10.30 şi 12.00. Adrian Iuga (Păcală), Adrian Dobrescu, Alexandru Dobrescu, Petronela Rujan, Marius Stroe, Marius Stroe, Cecilia Negru sunt cei care îi vor introduce pe copii în lumea plină de întâmplări hazlii a lui Păcală.