Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un băieţel de un an a ajuns în comă după o intoxicaţie cu medicamente

Publicat in Adevarul, vineri 17 mai 2013 ·

Un copil de un an, din oraşul Bălţi, a ajuns în comă cu intoxicaţie de medicamente. Şefa Secţiei primiri urgenţe a Spitalului municipal Bălţi, Ala Condrea, a declarat pentru IPN că micuţul a luat pastilele în timp ce părinţii se certau. Lăsat fără supraveghere, copilul a găsit pastilele şi a înghiţit şase feluri din acestea, printre care şi medicamente foarte periculoase pentru vârsta sa.

Medicul spune că soţii nu se înţeleg, deseori se ceartă şi chiar se ajunge la bătăi, timp în care copilul este lăsat fără atenţie. Şi de această dată s-a întâmplat la fel. Copil s-a strecurat la balcon şi acolo a găsit punga cu pastile. Nici după ce copilul a înghiţit din ele, părinţii nu au conştientizat ce s-a întâmplat şi doar când i s-a făcut rău au reacţionat.

Băiatul s-a aflat în stare de comă două zile, timp în care medicii au luptat pentru viaţa lui. Acum este deja transferat în Secţia vârstă fragedă, starea lui fiind grav medie. Spre fericire, s-a constatat că nu a avut loc absorbţia deplină a medicamentelor în sistemul sangvin. „Nu sunt excluse însă unele consecinţe negative pentru viitor. Unele din aceste pastile au un efect dăunător asupra sistemului nervos“, a spus medicul.

Potrivit Alei Condrea, pentru a evita intoxicaţiile medicamentoase la copii este foarte importantă supravegherea continuă a acestora. Adulţii trebuie să conştientizeze riscurile şi să nu lase pastilele pe masă sau în alt loc accesibil pentru copil. Când copilului i se administrează tratament, este necesar să se respecte strict dozele recomandate de medic. Dacă s-a întâmplat totuşi copilul să ia necontrolat medicamente, părinţii trebuie să apeleze de urgenţă la ajutorul medicilor, iar până ajunge ambulanţa să încerce să provoace copilului vomă.

Anul trecut la Centrul Mamei şi Copilului au ajuns în jur de 300 de copii cu intoxicaţie medicamentoasă. Potrivit unui studiu realizat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Forţele israeliene anunţă că au controlul asupra punctului de trecere Rafah din Fâşia Gaza

News.ro acum 39 minute
Forţele israeliene au preluat controlul asupra părţii palestiniene a punctului de trecere Rafah, de la graniţa cu Egiptul, în sudul Fâşiei Gaza, informează The Times of Israel. Armata israeliană a confirmat că Brigada sa blindată 401 a capturat marţ

ANM - Temperaturi uşor peste cele obişnuite în toată ţara, începând de la jumătatea lunii mai / Unde va ploua

News.ro acum o ora
Meteorologii anunţă temperaturi uşor peste cele obişnuite în toată ţara, începând de la jumătatea lunii mai, inclusiv în primele trei zile din aprilie. Conform prognozei pe patru săptămâni anunţate marţi, în săptămâna, 6 - 13 mai, va fi mai cald dec

SUA şi majoritatea ţărilor UE vor boicota învestirea lui Putin din cauza războiului din Ucraina

News.ro acum 4 ore
Statele Unite şi majoritatea naţiunilor din Uniunea Europeană vor boicota ceremonia de la Kremlin de depunere a jurământului de învestitură a lui Vladimir Putin pentru un nou mandat de şase ani în funcţia de preşedinte, marţi, însă se aşteaptă ca Fr

Președintele României, în vizită oficială în SUA. Va fi primit la Casa Albă de președintele Joe Biden

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai 2024, într-o vizită de lucru la Washington, D.C., Statele Unite ale Americii. Preşedintele României va fi primit marţi, 7 mai, la Casa Albă de către Preşedintele SUA, Joseph R. B

Tesla face o nouă rundă de concedieri, după ce Elon Musk deja a desfiinţat un departament întreg

HotNews acum o ora
Producătorul de vehicule electrice Tesla deţinut de miliardarul Elon Musk a lansat luni o nouă rundă de concedieri, în departamentele de software, service şi inginerie, a relatat luni Electrek, citând e-mailuri şi surse care cunosc această problemă,

ONU transmite Israelului un mesaj fără echivoc: "Invadarea terestră a oraşului Rafah ar fi intolerabilă"

Ziare.com acum 2 ore
"Invadarea" oraşului Rafah, din sudul Fâşiei Gaza, unde Israelul a promis că va desfăşura o vastă operaţiune terestră, ar fi "intolerabilă", a insistat luni secretarul general al ONU, Antonio Guterres, îndemnând Israelul şi Hamas la un "efort suplim

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 9 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Putin depune jurământul pentru un nou mandat. Statele Unite și mai mute țări europene vor să boicoteze ceremonia

Ziare.com acum o ora
Statele Unite şi majoritatea naţiunilor din Uniunea Europeană vor boicota ceremonia de la Kremlin de depunere a jurământului de învestitură a lui Vladimir Putin pentru un nou mandat de şase ani în funcţia de preşedinte, marţi, însă se aşteaptă ca Fr

Temperaturi ridicate în Banat, dar și mai multe precipitații. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 43 minute
Foto: arhivă Vremea în următoarea lună va fi mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în primele două săptămâni. ANM a emis prognoza pentru perioada 6 mai – 3 iunie. Săptămâna 6 – 13 mai Valorile termice se vor situa ușor peste mediile

Judecător polonez a fugit în Belarus și a cerut azil politic. Acuză Varșovia că bagă țara în război

NapocaNews acum 48 minute
Un consilier prezidențial de la Varșovia îl denunță pe dezertor drept „ticălos și trădător”, în timp ce ministerul de Externe se declară „șocat” de gest. Un judecător polonez de rang înalt a cerut luni azil politic în Belarus, afirmând că face acest

Vremea

București
acum

19°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

16°
mar.

12°/20°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

18°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°