Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Germania a rămas restantă la austeritatea impusă celorlalţi

Publicat in Adevarul, marți 13 martie 2012 ·

Berlinul tot cere implementarea unor măsuri de austeritate severe în ţările cu datorii mari şi îşi predică propriul model economic în UE, dar Germania nu şi-a atins propriile obiective de austeritate în 2011.

Potrivit revistei Spiegel, guvernul german nu a realizat nici jumătate din economiile planificate din bugetul federal. Calculele Institutului de cercetări economice din Koeln arată că doar 4,7 miliarde de euro din pachetul de austeritate aprobat în valoare de 11,2 miliarde au fost tăiate în 2011. Iar pentru 2012, din pachetul de economii de 19,1 miliarde de euro mai puţin de jumătate au fost implementate.

Aceste carenţe sunt foarte stânjenitoare pentru guvernul german pentru că ele sunt dezvăluite la scurt timp după adoptarea de către 25 de state membre ale UE a Pactului fiscal care le obligă să adere la o disciplină fiscală mai strictă, scrie Spiegel. Pactul făcea trimitere explicit la crearea unui buget echilibrat după modelul plafonului german al datoriei.

În conformitate cu această legislaţie, Land-urile germane vor avea interdicţie de a mai împrumuta începând din acest an iar guvernul federal nu va mai putea să ia credite mai mari de 9 miliarde de euro pe an. Pentru 2013, ministrul german de finanţe Wolfgang Schaeuble speră să reducă noile împrumuturi la 15 miliarde de euro. Pentru aceasta vor fi tăiate subvenţiile la asistenţa de sănătate federală care se ridică la două miliarde de euro iar bugetul Agenţiei Federale a Forţei de Muncă va fi redus cu câteva sute de milioane de euro.

Chiar dacă Germania nu a implementat multe măsuri de austeritate, Bund-ul, Land-urile şi comunele au făcut mult mai puţine datorii noi în 2011 decât în anii dinainte – sub 26 de miliarde de euro, scrie însă cotidianul Sueddeutsche Zeitung. În plus, potrivit Oficiului naţional de statistic, creşterea economică în Germania a fost de 3% în 2011.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Calendar-Ortodox Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști). Ce sfinți mai sunt sărbătoriți astăzi

Ziua Constanta acum 2 ore
În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Stihuri: Hristos pogorând la luptă cu iadul, singur. După ce a luat pradă multă de biruință, S-a ridicat

Horoscop pentru duminică, 05 mai 2024. Cum va fi prima zi de Paște pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec In weekend, rezervă-ți momente numai pentru tine si activitatile dragi sufletului tau. Plimbă-te prin locurile preferate, alcatuieste planuri personale si profesionale noi, înoiește-ți garderoba, opereaza o schimbare in înfățișarea ta si in s

Când se întorc elevii la școală după vacanța de Paște

Gandul acum o ora
Elevii și preșcolarii se vor întoarce la cursuri pe data de 8 mai, după Sărbătorile Pascale. În ultimul modul al anului școlar 2023-2025, cel cu numărul 5, elevii vor reveni la cursuri de luni, 8 mai 2024 până vineri, 21 iunie 2024. Vacanța mate va

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum 2 ore
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Cutremur în dimineaţa de Paşte

Mediafax acum o ora
Potrivit Institutului pentru Fizica Pământului, seismul a avut magnitudinea de 2,8 şi s-a produs la adâncimea de 137.9 km. „Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 53km N de Ploieşti, 54km SE de Braşov, 56km NV de Buzău, 60km SE de

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum 47 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum o ora
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 2 ore
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum o ora
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Ziua mamei, sărbătorită pe 5 mai în România

Ziua Constanta acum o ora
La data de 5 mai 2024 este sărbătorită, în România, Ziua mamei. Celebrarea acestei zile a fost instituită în anul 2009, prin Legea nr. 319/2009, care prevede marcarea acesteia în fiecare an, în prima duminică a lunii mai. Potrivit acestei legi, în R

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

18°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°