Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Secretul unui mare actor: testamentul pentru cei 13 copii legitimi şi NELEGITIMI | VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 21 aprilie 2013 ·

Întâi şi-a câştigat pâinea lustruind pantofii trecătorilor, ori vânzând ziare. Mai târziu va ajunge un actor genial, rămânând definitiv în istoria cinematografiei prin interpretarea personajului Zorba, rol care i-a adus o nominalizare la Oscar.

Se spune despre el că a fost şi a rămas un fenomen: Anthony Rodolfo Oxaca Quinn, pe scurt - Anthony Quinn. Născut pe 21 aprile 1915 în Chihuahua, Mexic, dar crescut în SUA. A visat să devina arhitect şi chiar negustor pe mare, dar soarta a făcut să joace în peste 100 de filme.

Lucruri puţin ştiute despre familie

Părinţii săi au luptat pentru libertate în revoluţia din Mexic. Tatăl său, Francesco Quinn, era fiul unui muncitor la calea ferata, de origine irlandez, dar crescut în Mexic. Mama lui Anthony, Manuela Oaxaca, a fost abandonată de familie imediat după ce s-a născut. Ea şi Francesco s-au întâlnit în Chihuahua, Mexic, şi s-au căsătorit la bordul unui tren plin de trupe rebele, care se îndrepta spre Durango.

Părinţii au lucrat împreună la căile ferate din Texas, până când tatăl a fost accidentat şi nu a mai putut lucra. S-a mutat cu familia în San Jose, California, pentru a lucra la fermele din zonă. Timp de câţiva ani, familia Quinn a trăit precum nomanzii, călătorind prin California în căutare de lucru la diverse ferme. În cele din urma s-au stabilit în partea de sud a Californiei, pentru a munci la o livadă de citrice.

TOP 3 CELE MAI POPULARE:

O vedetă foarte cunoscută își acuză propria mamă: “Îmi punea droguri peste friptură inainte de a pleca la şcoală”. VideoMilioane de oameni o au. Boala SEXUALĂ aparent banală, care a devenit DE NETRATAT și riscă să ajungă bombă cu efect întârziat

O FOTOGRAFIE imposibilă a înnebunit lumea. Ridicările auto iau dricul în mojlocul unei înmormântări. Sicriul rămâne în stradă. Imaginea e viral pe rețele sociale

Tot felul de slujbe @N_P

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum o ora
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 5 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 34 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 3 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 3 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Justin Bieber şi Hailey Baldwin Bieber aşteaptă primul lor copil împreună

Mediafax acum 3 ore
Hailey şi Justin au fost foarte deschişi în legătură cu dorinţa de a avea copii şi de a-i avea tineri (Justin are 29 de ani, iar Hailey are 27 de ani), iar Hailey a vorbit despre întemeierea unei familii încă din 2021. „Întotdeauna am ştiut că sunte

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 3 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 10 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
lun.

12°/18°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

vin.

9°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°