Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Studenţii doljeni pot pleca la muncă în Germania

Publicat in GAZETA de SUD, marți 8 ianuarie 2008 ·

Studenţii doljeni care vor să lucreze minimum două luni în vacanţa de vară în Germania pot să participe la selecţia organizată zilele acestea de Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AMOFM) Bucureşti. „Locurile de muncă puse la dispoziţia studenţilor sunt din domeniul agricol, gastronomic (gastronomie de sistem), hotelier, respectiv curăţenie de clădiri“, au declarat surse autorizate din AMOFM Bucureşti. La selecţie pot participa studenţii la zi, la orice facultate acreditată conform legii (cu excepţia celor din primul sau ultimul an de facultate). Aceştia trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani şi să aibă cunoştinţe bune şi foarte bune de limba germană (cel puţin trei ani de studiu). „Depunerea dosarului şi susţinerea testului de limbă germană vor avea loc în perioada 7-21 ianuarie, între orele 10.00 - 15.00, la Centrul de Informare şi Consiliere privind Cariera, str. Vânători nr. 1, sector 5, Bucureşti“, a declarat Laura Nicolăescu, purtătoarea de cuvânt a Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Dolj. Actele necesare dosarului de selecţie constau într-o copie după actul de identitate (valabilitate minimum şase luni), copie după paşaport (valabilitate minimum şase luni) şi trei poze tip paşaport. În plus, dosarul mai conţine o adeverinţă de la facultate, în care să se speficice anul de studii şi ce tip de cursuri urmează, foaia matricolă şi o recomandare de la unul dintre profesorii de la facultate. Studenţii doljeni care vor să lucreze minimum două luni în vacanţa de vară în Germania pot să participe la selecţia organizată zilele acestea de Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AMOFM) Bucureşti. „Locurile de muncă puse la dispoziţia studenţilor sunt din domeniul agricol, gastronomic (gastronomie de sistem), hotelier, respectiv curăţenie de clădiri“, au declarat surse autorizate din AMOFM Bucureşti. La sele

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Autorităţile ucrainene acuză că locuitori din oraşele de graniţă sunt luaţi captivi de forţele ruse, pentru a fi folosiţi ca scuturi umane

News.ro acum 2 ore
Forţele ruse au capturat zeci de civili în oraşul de graniţă Vovchansk, a declarat un oficial ucrainean, un ofiţer de poliţie regional acuzând că cei capturaţi au fost folosiţi ca „scuturi umane”, relatează CNN. Moscova şi-a intensificat ofensiva în

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 9 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Două trenuri s-au CIOCNIT într-un tunel din Belgrad: 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă

Gandul acum o ora
Două trenuri s-au ciocnit într-un tunel din Belgrad. În total, 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă. Impactul a avut loc între un marfar și un tren de călători care avea interdicţie de trecere într-un tunel din Belgrad, a i

VIDEO Coreea de Nord confirmă că a lansat o rachetă şi anunță întărirea forţei sale nucleare

G4Media acum o ora
Coreea de Nord a confirmat sâmbătă că a testat o rachetă balistică tactică, a transmis agenţia oficială de presă KCNA, liderul Kim Jong Un promiţând că va spori forţa nucleară a ţării, relatează AFP, citată de Agerpres. Kim Jong Un a supervizat vine

30 de ani de închisoare primiți de atacatorul ce a vrut să-l asasineze pe soțul lui Nancy Pelosi, lider al democraților din SUA

Ziare.com acum o ora
Justiția americană l-a condamnat vineri, 17 mai, pe individul care l-a atacat cu un ciocan pe soţul lui Nancy Pelosi, fostul lider democrat al Camerei Reprezentanţilor. Agresorul a primit 30 de ani de închisoare. David DePape a fost găsit vinovat, l

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 10 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Război în Ucraina, ziua 814. Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaților în armată

Press Alert acum 38 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaților în armată. Actul normativ a fost semnat vineri și va permite creșterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care crește a

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 11 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 9 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 9 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Vremea

București
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°