Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pactul de la Soci

Publicat in Jurnalul, luni 7 aprilie 2008 ·

CEAS DE TAINĂ ● Bush şi Putin s-au sfătuit cum să apere mai bine lumea

Rusia nu e de acord, în continuare, cu intenţia SUA de a-şi instala scutul anti-rachetă în Europa, dar amîndouă au anunţat că vor să fie "parteneri egali într-un viitor sistem anti-rachetă comun‘‘ cu Europa.

CEAS DE TAINĂ ● Bush şi Putin s-au sfătuit cum să apere mai bine lumea

Rusia nu e de acord, în continuare, cu intenţia SUA de a-şi instala scutul anti-rachetă în Europa, dar amîndouă au anunţat că vor să fie "parteneri egali într-un viitor sistem anti-rachetă comun‘‘ cu Europa.

Preşedintele rus Vladimir Putin şi oaspetele său la Soci, preşedintele american George W. Bush, au anunţat ieri că intenţionează să creeze un "sistem comun de apărare anti-rachetă, în care Rusia, Statele Unite şi Europa să participe în mod egal‘‘, potrivit declaraţiei comune a celor doi preşedinţi, dată la sfîrşitul întrevederii. Declaraţia celor doi lideri urmează tonul celor discutate la Summit-ul de la Bucureşti. Liderul de la Casa Albă, care mai are aproape un an de mandat, şi cel de la Kremlin, care îi va preda la începutul lunii mai puterea succesorului său ales, Dmitri Medvedev, au mai pus la punct la întîlnirea de la malul Mării Negre şi "un cadru strategic‘‘ pentru viitorime, care să reglementeze relaţiile ruso-americane după ce ei nu vor mai fi preşedinţi, acesta fiind şi singurul document pe care l-au semnat la Soci, relatează AFP şi Reuters.

CU MEDVEDEV. Tînărul preşedinte care-i va lua locul lui Putin a declarat că vrea să aibă "relaţii constructive, fără întreruperi, cu Statele Unite‘‘ după ce va prelua funcţia. Bush l-a încurajat pe Medvedev, declarînd la rîndul său că vrea să stabilească cu el "o relaţie personală‘‘, pentru a rezolva cît mai bine "problemele comune‘‘. În "cadrul strategic‘‘ al relaţiilor ruso-americane sînt enumerate

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Ciolacu, după întâlnirea cu Erdogan, pe care îl numește „un lider cu viziune”: În scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de România, Turcia și Bulgaria

HotNews acum 20 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marţi la Ankara că, în scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de forţele navale din România, Turcia şi Bulgaria. premierul Marcel Ciolacu si presedintele turc

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 29 minute
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 2 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Premierul Ciolacu anunță „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia / Rapoartele Comisiei Europene acuză condițiile neadecvate la transportul animalelor vii pe navele românești

G4Media acum 42 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, la Ankara, după ședința comună de guvern, „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia. ANSVSA a trecut prin nen

Burduja, după ce Dan Vîlceanu l-a agresat în Parlament pe Florin Roman: Trebuie să răspundă pentru faptele sale. Nu putem tolera asemenea gesturi şi ele trebuie sancţionate exemplar

News.ro acum o ora
Candidatul PNL la Primăria Capitalei Sebastian Burduja a declarat că se bucură de faptul că Dan Vîlceanu nu mai este coleg de partid cu el. „A avut un comportament nedemn şi pentru dânsul şi pentru o democraţie în anul 2024. Trebuie să răspundă pent

Republica Moldova, prima ţară care a semnat un parteneriat de Securitate şi Apărare cu UE

Mediafax acum 3 ore
„Moldova este prima ţară care a semnat un Parteneriat pentru Securitate şi Apărare cu UE”, a scris Borrell pe X. „Acest parteneriat va spori capacitatea de rezistenţă a ţării. El ne va permite să abordăm împreună provocările comune în materie de sec

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum 3 ore
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

UPDATE - Un mort şi circa 30 de răniţi într-un zbor Londra-Singapore, în urma unor "turbulenţe puternice". A coborât 1.800 de metri în 3 minute. Avionul era un Boeing 777 şi a aterizat de urgenţă la Bangkok. Persoana decedată este cetăţean britanic- FOTO

News.ro acum 2 ore
Un Boeing 777 operat de Singapore Airlines a înregistrat marţi perturbări majore în zbor, a anunţat compania aeriană, ceea ce a dus la moartea unei persoane, cetăţean britanic, şi la rănirea altor câteva zeci, relatează AFP. Aeronava, un Boeing 777-

Rusia a început exerciţiile militare cu arme nucleare tactice la granița cu Ucraina

G4Media acum 42 minute
Armata rusă a anunţat marţi că a început în apropiere de Ucraina exerciţii militare privind utilizarea armelor nucleare tactice, exerciţii ordonate la începutul lunii mai de preşedintele Vladimir Putin, dând asigurări că este vorba despre un răspuns

Klaus Iohannis vizitează miercuri Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”

Mediafax acum o ora
„Preşedintele României, Klaus Iohannis, va vizita miercuri, 22 mai 2024, Parcul Naţional <Piatra Craiului>, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Sprijinir

Vremea

București
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

15°/28°
Iasi
acum

25°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

14°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

20°
mar.

14°/20°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

11°/19°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

27°
mar.

14°/27°
mie.

15°/22°
joi

13°/24°
vin.

16°/20°