Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşovul va avea clinică de oncologie

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 23 februarie 2010 ·

Investiţia va fi realizată în parteneriat public-privat, Primăria punând la dispoziţie terenul

Din cauză că actualul Spital de Oncologie riscă să rămână fără spaţiu, clădirea de la str. C. Brâncoveanu fiind retrocedată fostului proprietar, un grup de medici au căutat investitori dispuşi să finanţeze o clinică de profil. Investitorii au fost găsiţi, astfel că, ieri, conducerea Primăriei a propus un proiect de hotărâre care are ca obiect asocierea municipalităţii cu SC Oncocard SRL în vederea realizării unui Centru de Excelenţă pentru tratament oncologic. „Primăria pune la dispoziţie amplasamentul pentru acest centru, iar firma va realiza investiţia. În acest fel se vor putea asigura serviciile medicale în domeniul oncologic în Braşov”, a spus primarul George Scripcaru, în cadrul şedinţei de ieri a Consiliului Local.

Totodată, în scurt timp, cel mai probabil în următoarea şedinţă de plen, se va veni cu o altă propunere, privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru realizarea unui alt nou spital, cu trei secţii. Însă, deocamdată nu se doreşte să se dea prea multe informaţii, la cererea investitorilor noii unităţi medicale.

Aceste precizări au fost făcute de primar şi ca răspuns la solicitarea consilierului local PSD Minerva Gurgu, care a solicitat conducerii Primăriei sprijin pentru investiţii la unele spitale din municipiu. „O parte din spitalele din Braşov funcţionează în condiţii improprii. Este foarte greu să mai poată fi practicat un act medical cât de cât decent. De aceea, poate ar fi bine să fie prinse în buget, măcar anul viitor, sume pentru investiţii la spitalele din oraş”, a spus Minerva Gurgu. Însă, primarul George Scripcaru a explicat faptul că până nu se va face efectiv descentralizarea unităţilor spitaliceşti, municipalitatea nu poate face aproape nimic în acest sens. „După ce se va face descentralizarea spitalelor v

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mișcarea făcută de fugarul Paul al României, după ce a fost prins în Malta. Șansele să fie eliberat pe cauțiune

Ziare.com acum 34 minute
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri, 3 mai, se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis au

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum o ora
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Rezervele valutare la BNR au scăzut în aprilie cu 1,7 mld. euro

Mediafax acum 23 minute
În cursul lunii aprilie au intrat la BNR 1,33 mld. euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor şi altele, anunţă Ziarul Financiar. În paralel

Grenadă neexplodată, găsită în curtea unui localnic din Vâlcea. Zona a fost cercetată de urgență

Ziare.com acum 21 minute
O grenadă neexplodată şi în stare avansată de degradare a fost descoperită joi, 2 mai, în curtea unui localnic din comuna Alunu, judeţul Vâlcea. Elementul de muniţie a fost ridicat de către pirotehnişti. Descoperirea a fost făcută joi, într-o curte

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum o ora
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

Program Profi de Paște 2024. Când vor fi deschise magazinele în perioada sărbătorilor

HotNews acum 24 minute
Programul magazinelor Profi va fi unul special de Paște 2024. Potrivit companiei, pe 5 mai, în prima zi de Paște, toate magazinelor vor fi închise. La supermarketFoto: Shutterstock ​Program Profi de Paște 2024 Până atunci clienții pot face cumpărătu

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 5 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 3 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Dreapta Unită acuză BEC de comiterea unui nou abuz împotriva Diasporei

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al PMP, Biroul Electoral Central a decis pe 30 aprilie 2024 că alianţa Dreapta Unită (USR, PMP, Forţa Dreptei) poate avea un singur reprezentant în Biroul Electoral pentru Secţiile de Votare din Străinătate (BESVS). „Este un

Vremea

București
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°