În anul 1979, când în România s-a reintrodus orarul de vară, eram profesor de franceză într-un sat de lângă Bucureşti. Am încercat să descriu atmosfera. Orice asemănare cu realitatea este intenţionată. Textul, publicat atunci într-o revistă literară, poate fi citit ca un document.
“S-au certat rău sătenii, din comuna Ciocănești , în ziua aceea, la mat. În prima parte, cât a fost coerentă, până să ajungă la jigniri, discuția poate fi rezumată. S-a pornit de la faptul că, în sat, de la prânz încolo nu mai e nici un om învățat. Toți fac naveta:primarul, șeful de post, doctorul, învățătorii și directorul școlii...până și popa – și sunt discuții de fiecare dată - ține slujba de Paște când e încă lumină, ca să prindă trenul de șapte, pentru că altul nu mai e.
Și oameni buni au trecut prin sat, dar nu au rămas pentru că lumea e rea și invidioasă și nu-și vede interesul. Ce rost avea să-l reclame pe fostul director al școlii, care stătea în gazdă în sat? Mare brânză că a venit controlul și a găsit că, în acte, curtea școlii, care e ca vai de lume, trecea drept asfaltată! Sau că, pe hârtie, scria despre clădirea școlii, care nu are toate geamurile și nici uși la două clase, că „este dotată cu încălzire centrală”.
Ce importanță avea pentru Nea’ Haliu, omul de serviciu, că, acolo la oraș, figura pe ștatul de plată ca fochist. S-a schimbat el cu ceva? S-au pus geamuri sau calorifere, s-au pus ușile la loc? Ce folos că directorul ăla a plecat? Așa e rânduiala. Ce primarul nu a strâns de trei ori bani pentru repararea podului...?
Ce bun era Nea’ Stan milițianul! Și deștepții din sat râdeau de el când făcea instrucție cu câinele lup, pe care-l avea în grijă. Stăteau aliniați în front, Nea’Stan comanda „la stânga”, câinele se întorcea corect iar milițianul spre dreapta, încât sătenii spuneau că e câinele mai deștept.
-Descurca
