Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tratament gratuit cu nămol de nota 10

Publicat in Adevarul, vineri 20 august 2010 ·

Turiştii cu probleme de sănătate şi cei care nu au bani pentru vacanţă vin să se pună pe picioare la Lacu Sărat. Proprietăţile curative ale nămolului sapropelic din staţiunea brăileană sunt atestate încă din 1861, când turcii intrau călare în lac pentru a-şi vindeca durerile de oase.

La doar cinci kilometri de oraşul Brăila se află o oază de sănătate. Staţiunea Lacu Sărat, cunoscută pentru nămolul şi calităţile apei sărate, este soluţia cea mai ieftină pentru cei care nu-şi permit o vacanţă costisitoare.

Nămolul cu proprietăţi curative atrage în fiecare an peste 5.000 de oameni din toate colţurile ţării. Medicii din baza de tratament povestesc că mulţi vin în cârje, iar după câteva şedinţe pleacă pe picioarele lor acasă.

După un an în care existenţa lacului a fost pusă la grea încercare, apa fiind atât de mică încât nămolul foarte bogat în sare provoca iritaţii pe piele, situaţia s-a schimbat radical. Ploile abundente au mărit nivelul apei, iar numărul turiştilor a crescut. Deşi mai puţini decât în alţi ani, oamenii continuă să vină pentru tratament şi relaxare.

La marea cu nămol

Cei cu venituri reduse preferă să stea la pădure, unde accesul la apă şi nămol e gratuit. Cine vrea să stea la plajă în spaţiul amenajat plăteşte patru lei pentru a intra şi încă şapte lei dacă doreşte să lenevească pe şezlong.

Aici e mai multă iarbă, sunt duşuri şi toalete, în timp ce la pădure oamenii încălzesc la soare apă în sticle ca să se spele de nămol şi sare.

„Nu avem unde să mergem în altă parte. Drumul până aici nu costă foarte mult şi intrarea este o nimica toată. Poţi sta toată ziua cu copiii. Venim de dimineaţă şi ocupăm două locuri, unul la soare şi unul la umbră. La prânz, când e soarele arzător, ne retragem la umbră", spune brăileanca Violeta Turcu (32 de ani).

„Vin dimineaţă şi stau până la 12.00, apoi mă retrag la umbră

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 53 minute
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 10 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum o ora
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 2 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 2 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Hamas acceptă propunerea de armistițiu, în timp ce Israelul bombardează Gaza

Wall-Street.ro acum 20 minute
Gruparea palestiniană Hamas a anunţat că acceptă o propunere de încetare a focului în Fâşia Gaza formulată de Egipt şi Qatar, propunere asupra căreia Israelul şi SUA încă nu s-au poziţionat, afirmând doar că în prezent o studiază, relatează agenţiil

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 4 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 3 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

20°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°