Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Păunescu: „Cer public clubului Universitatea să se achite de toate datoriile faţă de mine. Nu sunt un nabab, mie Boc mi-a tăiat pensia!“

Publicat in Adevarul, joi 15 iulie 2010 ·

Poetul Adrian Păunescu, care şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte de onoare al clubului din Bănie, îi solicită patronului Ştiinţei, Adrian Mititelu, banii pentru folosirea imnului echipei.

Păunescu vrea depturile de autor pentru melodia Cântec pentru Oltenia, devenită imnul Universităţii Craiova.

„De mai mult timp am vorbit despre obligaţiile financiare ale Universităţii Craiova pentru acel imn pe care îl cântă şi pe care nu-l plătesc. Nu sunt un nabab, mie Boc mi-a tăiat pensia, am de ţinut o casă, o familie. Cer public domnului Mititelu şi clubului Universitatea Craiova să se achite de toate datoriile pe care le au faţă de mine“, a spus Adrian Păunescu într-un interviu acordat pentru Prosport.

Poetul nu este de acord nici cu faptul că Universitatea joacă la Severin, iar Mititelu, după ce l-a numit preşedinte de onoare, nu l-a consultat în luarea deciziilor.

„Nimeni nu ştie cât de mult iubesc eu Severinul, pe care-l consider cel mai european oraş al Olteniei. Mi-e foarte drag, e superb. Dar una e să iubeşti un oraş şi alta e să-l pui într-o condiţie de contradicţie cu Craiova. Craiova e totuşi centrul Olteniei. N-am putut să mă uit pe gaura uşii la ceea ce se întâmplă la Craiova. Mai ales că Mititelu lua măsuri asupra cărora nu mă întreba. Spun asta, nu pentru că aş fi vrut să decid eu, deşi n-am fost în nicio colectivitate în care să n-am de zis un cuvânt. N-am comunicat deloc cu el. Sunt în total dezacord cu plecarea echipei din Craiova“, a afirmat Păunescu.

„Un conducător mare are şi marşarier, ştie să dea înapoi, nu numai înainte. Trebuie să facă şi la dreapta, şi la stânga, şi înainte, dar şi înapoi atunci când e cazul, trebuie să cedeze în fleacuri ca să câştige în esenţă“, a adăugat acesta.

Ascultă imnul Universităţii Craiova compus de Adrian Păunescu

Adrian Păunescu este de părere că Ştiinţa va deve

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 5 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 8 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 6 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 9 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 10 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 12 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 4 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 7 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 6 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°