Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vezi ce SUBIECTE au venit la proba de limba română la EVALUAREA NAŢIONALĂ

Publicat in Monitorul de Cluj, marți 25 iunie 2013 ·

Găsirea unor antonime, rolul virgulei într-un fragment de text, două compuneri şi construirea unei fraze cu subordonată predicativă se numără printre cerinţele subiectelor probei de limba română din cadrul examenului de evaluare naţională.

La subiectul 1, elevii au primit un fragment din Alexandru Vlahuţă - "Din durerile lumii", pornind de la care au avut de îndeplinit mai multe cerinţe.

Prima dintre acestea a constat în găsirea de antonime pentru cuvintele "sărac", "mari" şi "bucurie". Apoi, elevii au trebuit să explice rolul virgulei în secvenţa de text "cu inima plină de dor, de bucurie şi de nerăbdare".

Cerinţa a treia a constatat în transcrierea din text a două cuvinte sau grupuri de cuvinte care se referă la timpul în care se petrece acţiunea.

La a patra cerinţă, elevii au avut de menţionat două trăsături ale genului epic prezente în text, iar apoi au trebuit să prezinte în trei-cinci rânduri semnificaţia unei secvenţe din text.

Tot la subiectul 1, elevilor li s-a cerut să redacteze o compunere de 15-25 de rânduri în care să evidenţieze trăsăturile unui personaj din fragmentul dat.

La al doilea subiect, cerinţele au avut ca punct de plecare un text de 12 rânduri de pe site-ul www.eucitesc.ro.

Cerinţele au presupus, printre altele, formularea unor enunţuri legate de acest text, menţionarea valorii morfologice a unor cuvinte şi a funcţiei sintactice a altora şi construirea unei fraze alcătuite din două propoziţi dintre care una să fie o predicativă introdusă prin adverbul relativ "cum".

Subiectul 2 a avut şi o cerinţă constând în redactarea unei compuneri de 10-15 rânduri în care să se prezinte o întâmplare reală sau imaginară petrecută în timpul unui concurs.

Peste 190.000 de elevi de clasa a VIII-a susţin marţi, sub supraveghere video, proba de limba română din cadrul evaluării naţionale - examen ale

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

România, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din UE pentru a patra lună consecutivă

Adevarul acum 16 minute
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă, la 2,6%, în luna aprilie, însă România este, pentru a patra lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, arată datele publicate vineri de Eurostat.

Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila anunţă că mai mulţi copii palestinieni vor fi trataţi în spitalele din România

News.ro acum 20 minute
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a anunţat, vineri la Iaşi, că sunt făcute pregătiri pentru primirea mai multor copii palestinieni care vor fi trataţi în spitalele din ţara noastră, după ce au fost răniţi în atacurile armatei israeliene din Fâşi

Băiat de 14 ani, cercetat pentru viol și pornografie infantilă. Victima are 13 ani

Press Alert acum 41 minute
< p> Un minor de 14 ani este cercetat de polițiștii și procurorii din Hunedoara după ce ar fi violat o victimă xde 13 ani. Acesta ar fi filmat cu telefonul mobil și a arătat ulterior imaginile și altor persoane. Polițiștii Serviciului de Combatere a

Premierul Ciolacu, despre reducerea inflaţiei: Este evident că suntem într-un trend descendent. Sunt ferm convins că spre sfârşitul anului, categoric, va fi o inflaţie sub cinci la sută

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Iaşi, întrebat despre efectele inflaţiei asupra românilor, că trendul inflaţiei este unul descendent şi că la momentul preluării mandatului de prim-ministru inflaţia a fost de peste 10 la sută, iar pe

Românii pot raporta conținutul deepfake direct la Ministerul Cercetării, pentru asigurarea integrităţii alegerilor

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a lansat vineri, 17 mai, o platformă de raportare a conținutul deepfake, dar și cel de dezinformare de pe rețelele de socializare și chiar de pe Google. Platforma a fost lansată în mijlocul campaniei

Protest spontan la Arhivele Naționale Sibiu

Tribuna acum 18 minute
Personalul redus al Serviciul Județean Sibiu al Arhivelor Naționale s-a alăturat demersurilor tuturor colegilor din țară din cadrul Arhivelor Naționale și colegilor de la Agenția Județeană de Protecția Mediului, aceste demersuri având la bază OUG 12

Ciolacu, întrebat la Iaşi despre declaraţia sa despre Buzău și Moldova: „Nu cred că dumneavoastră n-aţi zis vreodată bancuri cu ardeleni și cu olteni”

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, la Iaşi, întrebat despre declaraţia sa că „Buzăul nu este în Moldova”, care a stârnit un val de citici, că a fost o „glumă nepotrivită”, dar că că „glumele şi bancurile despre ardeleni sau olteni fac parte

Veste bună pentru toți fermierii, PSD a introdus rapid în Guvern subvenții de aproape 2 miliarde de lei

Adevarul acum 47 minute
Guvernul condus de Marcel Ciolacu alocă anul acesta sume record, de 4 miliarde de euro, pentru a sprijini fermierii români. Executivul a alocat încă un miliard de lei pentru plata ajutoarelor de 100 de euro pe hectar, dar și pentru fermierii din dom

Provocare fatală: un adolescent american a murit după ce a mâncat un chips ultra picant

Adevarul acum 34 minute
Un adolescent din Massachusetts, Harris Wolobah, a murit pe 1 septembrie 2023, după ce a participat la provocarea „One Chip Challenge” pe rețelele de socializare, care implică consumul unui chips tortilla extrem de picant, arată raportul de autopsie

Vremea

București
acum

17°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/26°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

19°
vin.

8°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

14°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°