Mesajul a fost trimis. Multumesc!

China - Case din orez şi zahăr

Publicat in Jurnalul, miercuri 4 februarie 2009 ·

"Legate" cu sirop de orez şi trestie de zahăr, casele din Fujian dăinuie de patru şi chiar şase secole. Pentru conservarea lor este nevoie de intervenţia în forţă a echipelor de restauratori. Dar autorităţile nu pot interveni, pentru că numeroase astfel de construcţii sunt în continuare locuite.

Casele Tulou din China reprezintă o poveste a timpului. Secole de istorie au trecut peste oamenii acestor locuri. Construcţiile sunt alcătuite din clădiri în formă circulară, amplasate de regulă în jurul unui sanctuar. Ca materiale de construcţie, chinezii au folosit amestecuri de pământ, nisip şi var nestins, iar pentru "a lipi" structurile între ele au folosit soluţii speciale pe bază de zahăr brun şi orez. În prezent se cunosc cel puţin 20.000 de astfel de case în toată partea de sud a Fujianului. Iar 46 din ele au fost incluse în vara anului trecut în patrimoniul cultural al UNESCO.

Muzee locuiteCelebrele Tulou, care au fost confundate de sateliţii serviciilor secrete americane ca fiind depozite pentru rachete (din cauza locaţiei lor strategice, între dealuri, departe de zonele urbane şi agitate), funcţionează ca un magnet pentru turiştii din lumea-ntreagă. Vizitatorii se înghesuie să viziteze complexul Tulou din Fujian. Mulţi se opresc în faţa caselor din Chengqilou, unde mai trăiesc câţiva bătrâni. Rudele şi vecinii lor s-au mutat la oraş. Descendenţi ai poporului Hakka, cei 32 de bătrâni refuză să-şi părăsească săracele cămine. "Oricine îşi permite să plece şi să înceapă o viaţă nouă în altă parte se duce de aici. Oamenii îşi doresc case cu baie şi încăperi mai mari", spune unul dintre cei rămaşi la Chengqilou. Turiştii vin să vadă casele Tulou de la Chengqilou, dar şi de la Wuyunlou, dar nu sunt lăsaţi să intre. Stâlpii de susţinere, construiţi din lemn, sunt mâncaţi de cari, iar pereţii exteriori au început să cadă.

La Wuy

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski l-a destituit pe șeful propriei securități, după tentativa eşuată de asasinare

Ziare.com acum o ora
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful Administraţiei Securităţii de Stat (UDO) Serghii Rud, grup considerat responsabil de o tentativă de asasinat eşuată care l-a vizat pe şeful statului săptâmâna aceasta, relateaz

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum o ora
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Eu nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii, în rest, toată lumea are datorii şi e bine să aibă, ca să pui banii în dezvoltare

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, susţine că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndato

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum o ora
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum o ora
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Cum păcălesc românii automatele de reciclare și iau bani şi pe sticlele care nu sunt în program

Adevarul acum 2 ore
Inventivi din fire, românii au descoperit metoda de a obține bani din reciclarea ambalajelor, chiar și atunci când aceste sticle nu sunt parte din Sistemul Garanție-Returnare (SGR). Trucul funcționează, scrie Libertatea, care l-a și testat, dar nu v

Cutremur în România. Ce magnitudinea a avut seismul

Ziare.com acum 4 ore
Un cutremur slab s-a produs joi seară, la ora 17:57, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul, cu magnitudinea 3,9, a avut loc la adâncimea de 143,6

Rafila: Nicidecum nu putem discuta de o infectare a lui Florin Piersic în cursul procedurilor medicale

Adevarul acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi seara, la Digi 24, că nicidecum nu se poate vorbi despre o infectare a actorului Florin Piersic în cursul procedurilor medicale.

Ferrari făcut praf într-un accident rutier, între Turda și Cluj. Două persoane au fost rănite

Adevarul acum 2 ore
Un grav eveniment rutier produs joi, 9 mai, în localitatea Copăceni, între Turda și Cluj, s-a soldat cu rănirea a două persoane. Un singur autoturism a fost implicat în acest accident, fiind vorba despre un Ferrari.

Vremea

București
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
Iasi
acum

14°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
Constanta
acum

10°
joi

10°/14°
vin.

11°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
Timisoara
acum

14°
joi

11°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°