Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moda la reduceri – afacere sau ţeapă?

Publicat in Adevarul, vineri 8 ianuarie 2010 · ·

Comercianţii speculează dorinţa românilor de a avea haine de firmă, dar ţin la preţ chiar şi în perioada promoţiilor. În ţările vestice, cu un buget de 100 de euro (420 de lei) te poţi îmbrăca din cap până-n picioare. La noi nu-ţi poţi lua decât trei articole vestimentare.

Magazinele din ţară au început deja să afişeze reducerile de preţ la articolele de îmbrăcăminte şi de încălţăminte, deşi perioada oficială a soldurilor începe la 15 ianuarie.

Monica Pintea, designerul cu bursă la Atena

Galaţi: În 2010, se poartă French Evolution!

Reducerile după Sărbători pornesc de la 20% şi pot merge până la 80% din preţul iniţial al produselor.

„Când se fac promoţii, comercianţii practică, la început, o reducere de 25% şi pe parcurs o măresc, astfel încât aceasta poate ajunge şi la 70-80% din preţul iniţial. Vânzătorii au tot interesul să scape de stocurile de haine. Orice stoc nevândut presupune costuri suplimentare pentru depozitare, iar hainele nu se depozitează în orice condiţii", explică Sabina Catană, specialist în marketing, city manager Iaşi.

300 de lei, o pereche de adidaşi

Şi totuşi, chiar reduse, articolele de îmbrăcăminte şi încălţăminte nu sunt pentru toate buzunarele. Reprezentanţa Nike din Plaza România se laudă cu reduceri de preţ de 40% la adidaşi. Cu toate acestea, o pereche de pantofi sport costă acum circa 300 de lei.

„Eu mi-am cumpărat la sfârşitul anului trecut de la Milano o pereche de adidaşi Nike pe care am dat 40 de euro, adică în jur de 150 de lei. E drept că mai depinde şi de model, dar în România, hainele şi pantofii costă prea mult, chiar şi în perioada de reduceri", spune Andrei Scurtu, care s-a întors de curând din Italia, unde a lucrat trei ani.

El a mai spus că sunt magazine în Italia, cum ar fi Oviesse, unde în această perioadă hainele sunt foarte ieftine. „De acolo cu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 7 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 5 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 6 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 9 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 6 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 8 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 8 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 6 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 9 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 11 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Vremea

București
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

13°/19°
joi

12°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

11°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/23°
mie.

12°/20°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°