Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Siria: Cel puţin 190 de civili au fost ucişi şi alţi 200 au fost luaţi ostatici, în august

Publicat in Romania Libera, vineri 11 octombrie 2013 ·

Cel puţin 190 de civili au fost ucişi, dintre care 67 au fost executaţi, iar alţi peste 200 au fost luaţi ostatici în sate alawite din Siria de către grupări jihadiste şi rebele, la începutul lui august, a anunţat, vineri, Human Rights Watch (HRW).

HRW a susţinut că a efectuat o anchetă la faţa locului şi a intervievat 35 de persoane, inclusiv supravieţuitori ai atacurilor comise de către rebeli împotriva a zece sate alawite pe 4 august, în provincia Latakia, fieful preşedintelui sirian Bashar al-Assad.

Pe 4 august, cel puţin 190 de civili au fost ucişi, inclusiv 57 de femei şi 18 copii, potrivit ONG-ului, care a întocmit o listă cu numele acestor victime, transmite AFP, citată de Mediafax.

Dintre ele, cel puţin 67 au fost executate, deşi nu erau înarmate şi nu încercau să fugă, potrivit HRW, care a colectat elemente ce arată că era vorba despre civili non-combatanţi care nu au făcut ceva ce ar fi putut să ameninţe sau să sugereze că i-ar ameninţa pe atacatori.

Potrivit HRW, cel puţin 20 de grupări au participat la operaţiune, în cursul căreia au cucerit aceste sate, asupra cărora trupele regimului au preluat controlul pe 18 august.

Însă, potrivit HRW, principalii cinci "organizatori" şi "executanţi" ai atacului de la 4 august au fost grupările jihadiste Statul Islamic în Irak şi Levant (SIIL), Frontul al-Nosra - ambele afiliate Al-Qaida - şi Jaish al-Muhajireen wal-Ansar, dar şi grupări rebele islamiste ca Ahrar ash-Sham şi Soqour al-Izz.

SIIL şi Jaish al-Muhajireen wal-Ansar deţin în continuare peste 200 de civili ostatici, majoritatea femei şi copii, potrivit ONG-ului.

"Aceşti combatanţi au lansat atacul pe 4 august, prima zi a sărbătorii de Eid al-Fitr care marchează finalul lunii de Ramadan (post musulman). Ei au străpuns poziţiile armatei care păzea zona şi au intrat în peste zece sate alawite", afirmă HRW, citând între a

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum o ora
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Starea de sănătate a actorului Florin Piersic este stabilă

Radio Mures acum 27 minute
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic este stabilă, el este internat în secţia de terapie intensivă la Spitalul Foişor din Capitală, sprecializat în Ortopedie-Traumatologie. Ieri actorul a fost operat de urgenţă de o echipă de doctori ortope

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 2 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Baxuri cu carne împrăştiate pe autostrada A1 în vestul ţării, în urma unui accident

Press Alert acum 3 ore
Foto: Arhivă Baxuri cu carne sunt împrăștiate pe A1, în zona localității Șoimuș, județul Hunedoara, după un accident. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră, circulația rutieră este restricționa

Fermierii vor primi subvenţia de 100 de euro începând din 15 mai

Radio Mures acum 27 minute
Plata subvenţiei de 100 de euro/hectar pentru sectorul vegetal pe cadrul de criză Ucraina, respectiv 100 euro/echivalent UVM pentru sectoarele suin şi avicol pentru capacitatea de producţie în condiţii minime de bunăstare, va demara în jurul datei d

Doi poliţişti din Paris au fost răniţi după ce un bărbat i-a împuşcat în interiorul secţiei de poliţie

News.ro acum o ora
Un bărbat a împuşcat şi a rănit doi agenţi de poliţie din Paris după ce a pus mâna pe una dintre armele poliţiştilor în timp ce era reţinut într-o secţie de poliţie, a declarat vineri şeful poliţiei din Paris, Laurent Nunez, confirmând informaţiile

Ritualuri de Izvorul Tămăduirii, pentru vindecarea bolilor. Semnificația sărbătorii și ce este interzis să facem azi

Adevarul acum 52 minute
Într-o zi însemnată din calendarul creștin ortodox, românii celebrează Izvorul Tămăduirii pe 10 mai, respectând tradițiile și obiceiurile străvechi. Sărbătoarea, notată cu cruce roșie în calendar, comemorează una dintre minunile atribuite Maicii Dom

Vladimir Putin l-a propus pe Mihail Mișustin pentru un nou mandat de premier al Rusiei

Libertatea acum 2 ore
Președintele rus Vladimir Putin a înaintat Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, candidatura lui Mihail Mișustin pentru un nou mandat în fruntea guvernului rus, a anunțat președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, relatează Reute

Temperaturi ridicate, dar și ploi în cea mai mare parte a țării. Prognoza meteo până pe 10 iunie

Libertatea acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo, valabilă în perioada 13 mai - 10 iunie 2024. Meteorologii anunță temperaturi normale sau peste cele obișnuite, dar și ploi în cea mai mare parte a țării.

Putin propune ca Mişustin să fie numit din nou prim-ministru

News.ro acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a propus ca Mikhail Mişustin să fie numit din nou prim-ministru, a anunţat, vineri, preşdintele camerei inferioare a Parlamentului, ceea ce ar însemna păstrarea şefului tehnocrat al lui Putin la conducerea Guvernului,

Vremea

București
acum

18°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°