Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Portret / Ana Maria Chiriţă scoate la iveală copilul din oricine

Publicat in Adevarul, duminică 25 aprilie 2010 ·

A pus bazele unei fundaţii care se adresează atât prichindeilor, cât şi adulţilor. Gazda Casei „Pistruiatul“ invită băcăuanii să se bucure de avantajele copilăriei.

Este mereu cu zâmbetul pe buze, împărtăşeşte o doză de optimism molipsitor în jurul ei şi spune că n-ar renunţa niciodată la copilul din ea. De când a terminat facultatea, a lucrat numai pentru copii. A avut grijă de micuţii aflaţi pe străzi, a organizat „Petreceri cu lipici“ pentru copii mai mari şi mai mici şi acum vrea să le împărtăşească şi adulţilor din „copilăria“ ei.

Lecţii de viaţă de la cercetaşi

La 17 ani s-a înscris într-un grup de cercetaşi şi acolo a învăţat cât de important este să dăruieşti şi să ajuţi necondiţionat.

„Am descoperit toate acestea prin joc, iar motto-ul principal al cercetăşiei, «fratele cel mare are întotdeauna grijă de cel mic», mi-a rămas în minte, este foarte prezent şi acum“, povesteşte Ana Maria. După absolvirea facultăţii, s-a angajat la Direcţia Generală pentru Protecţia Copilului, apoi a coordonat Centrul pentru copiii străzii Casa Pistruiatul FSC.

Timp de trei ani a încercat să le aducă un zâmbet pe buze celor pentru care strada era casa şi familia lor. A învăţat însă şi un lucru care, spune ea, a ajutat-o să-şi dea seama cât de importantă este educaţia şi familia. „La Casa Pistruiatul am înţeles ce înseamnă expresia «cei şapte ani de acasă». Dacă cei mici nu beneficiază de o educaţie minimă în copilărie, este aproape imposibil să-i ajuţi să-şi clădească un viitor sănătos“, ne-a explicat Ana Maria.

A făcut „petreceri cu lipici“

În 2005 a simţit însă nevoia să facă o schimbarei. Nu putea să părăsească copiii, aşa că şi-a început o afacere proprie dedicată lor. A deschis clubul „Petreceri cu Lipici“ unde timp de trei ani a oferit celor mici distracţie şi joc. N-a câştigat mulţi bani, însă a realizat că b

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 29 minute
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum o ora
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum o ora
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

CE Gimnastică: Sabrina Voinea, medalie de argint la bârnă

HotNews acum 44 minute
​Sabrina Maneca Voinea a câștigat, în cursul zilei de sâmbătă, medalia de argint în finala de la bârnă contând pentru Campionatul European de Gimnastică de la Rimini, Italia. Sabrina VoineaFoto: Belga / ddp USA / Profimedia Se actualizează.

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

VIDEO Crainicul stadionului echipei Roda Kerkrade a anunţat eronat promovarea clubului în primul eşalon

Gazeta Sporturilor acum 49 minute
Crainicul stadionului echipei Roda JC Kerkrade (D2 olandeză) a făcut o gafă de proporţii vineri seara, el anunţând din greşeală că formaţia a promovat în primul eşalon. De bucurie, suporterii au invadat terenul, relatează L'Equipe, citat de

Irina Begu, stop în semifinale la Wiesbaden » Urmează turneul WTA 1000 de la Roma

Gazeta Sporturilor acum 32 minute
Irina Begu, 33 de ani, ♦ 128 WTA, a pierdut în semifinalele turneului challenger ITF de la Wiesbaden (Germania), cu premii de 100.000 de dolari, 1-6, 3-6 în fața lui Jule Niemeier, 24 de ani, ♦ 111 WTA. Deși a pus serviciul în teren într-o proporție

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Vremea

București
acum

18°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°