Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Problema spinoasă a învăţământului

Publicat in Romania Literara, vineri 28 septembrie 2007 ·

Nu am memorie la bancuri. De câte ori încerc să spun unul, într-un fel sau altul îl fac praf: dacă e un banc în care contează mai mult povestea şi interpretarea ei actoricească, îl ratez printr-o relatare sobră, dacă e unul care mizează pe poanta finală, o spun ori prea devreme, ori prea târziu, când musafirii s-au dus pe la casele lor. Atunci reuşesc să mi-o amintesc. Am totuşi vreo două-trei bancuri pe care le ţin minte. Unul care îmi place foarte mult a luat, dacă nu mă-nşel, Premiul Pulitzer (bănuiesc că la secţiunea de caricatură jurnalistică). Se petrece în metrou: un tânăr se scoală de pe scaun şi i-l oferă politicos unei doamne în vârstă. Doamna leşină. Când îşi revine din leşin, doamna îi mulţumeşte tânărului. Tânărul leşină.

Cred că nu există emblemă mai clară a vremii noastre decât situaţia de mai sus, în care, cum se vede, nici o parte nu iese favorizată. Normalitatea, bunul simţ, reciprocitatea pozitivă sunt şocante la maximum, te fac, dacă nu să leşini (că nu mai e la modă), măcar să tresari de uimire. Aşa mi s-a întâmplat, de curând, auzind pe stradă un crâmpei de conversaţie între un tată încă tânăr, nu mai mult de 40 de ani, şi fiul său care putea fi prin clasa 5-a sau a 6-a. Băiatul se lăuda cât de obraznici fuseseră, el şi colegii de clasă, cu "doamna de istorie". Ce nebunii s-au întâmplat la oră. Iar tatăl, cu o voce a cărei frumuseţe m-a izbit, a replicat, pe un ton pe jumătate surprins, pe jumătate mustrător: "Dar nu-i deloc frumos să faceţi aşa ceva!" Nu suna demagogic, suna convins. Apoi a întrebat: "şi doamna ce-a zis de asta?" Băiatul a spus vesel că doamna nu-i deranja. Tatăl, cu tonul lui echilibrat, care, nu ştiu de ce, îţi dădea încredere, a început să explice că, totuşi nu..., dar mă îndepărtasem deja, iar restul nu l-am mai auzit. Mi-ar fi plăcut, desigur, să fi auzit, pe modelul bancului de Pulitzer, şi un sfat analog al tatălui

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vasile Bănescu, despre câștigătorul Eurovision 2024: „Victoria lui Nimeni (Nemo), una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa muzicii”

HotNews acum o ora
Purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, a criticat în termeni duri victoria artistului elvețian Nemo la Eurovision 2024, afirmând că este o insultă pentru muzică, care „zdrobește firescul” și „extermină buna-cuviință și bunul simț”. Vasile Bane

Sebastian Burduja: Studiile de la Harvard şi Stanford mi le-am „permis” prin muncă şi rezultate. Acolo poţi studia în funcţie de ceea ce ai în cap, nu de ceea ce ai în buzunare / Ce arată însă paginile oficiale ale celor două universități

HotNews acum 31 minute
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, afirmâ duminică, într-o postare, că studiile de la Harvard şi Stanford şi le-a „permis” mai ales prin muncă şi rezultate, el arătând că la aceste două mari universităţi poţi să studiezi în fun

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Accident stupid, pe o autostradă din Belgia. Un șofer român de TIR a murit și o femeie este rănită, după ce un individ ar fi aruncat cu un capac de canal de pe un pod

Ziare.com acum 4 ore
Un maramureșean a murit în urma unui accident petrecut în Belgia, iar o femeie ar fi fost transportată la spital pentru investigații medicale, arată Informația Zilei. Totul s-ar fi întâmplat în timpul ce doi maramureșeni efectuau transport pe ruta S

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 5 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Bărbatul căruia i s-a făcut primul transplant de rinichi de porc modificat genetic a murit

Mediafax acum 50 minute
Un bărbat care a fost supus primului transplant de rinichi de porc modificat genetic a murit la două luni de la operaţie. Spitalul în care a avut loc intervenţia chirurgicală susţine că că nu există niciun indiciu că moartea sa ar fi fost rezultatul

Irina Begu s-a calificat în optimi la Roma

News.ro acum 2 ore
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, duminică, în optimi la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma. Irina Begu a trecut în turul trei de favorita 27, jucătoarea belgiană Elise Mertens, numărul 30 WTA, scor 6-2, 6-0. Meciul a durat o oră şi 18

România asigură peste 20% din consumul UE la carne de oaie. Declarația Ministrului Agriculturii la Sâmbra Oilor

Ziua Constanta acum 34 minute
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a afirmat, duminică, că România asigură peste 20% din consumul din Uniunea Europeană la carnea de oaie. "Mă bucur că particip astăzi la o tradiţie pe care o respectaţi de ani de zile - Sâmbra Oilor. Dumneavoastr

Cluj: Fata de 13 ani care a plecat de acasă de joi a fost găsită. Poliţia face cercetări

News.ro acum 52 minute
Adolescenta de 13 ani plecată de acasă, din municipiul Cluj-Napoca, in ziua de 9 mai, a fost găsită teafără de către poliţişti. Aceştia au demarat cercetări pentru a stabili împrejurările plecării şi dacă fata a fost victima vreunei infracţiuni. „La

Evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a încep luni

HotNews acum 3 ore
În perioada 13 - 29 mai este programată sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024, care se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat), a anunţat, duminică, Ministerul Educaţi

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/18°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/18°
Iasi
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/17°
Constanta
acum

15°
dum.

13°/16°
lun.

10°/15°
mar.

9°/13°
mie.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/17°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

12°/20°