Clara Şerbănescu are 42 de ani, iar comunismul l-a trăit din plin. În octombrie 1984 s-a trezit aleasă, în lipsă, în funcţia de secretar al organizaţiei UTC din orăşelul tulcean unde locuia.

Vestea a surprins-o, dar mărturiseşte că nici nu a măgulit-o, nici nu a speriat-o. Singurul care a prevăzut capcana în care a picat a fost tatăl ei: ”Dacă începi să faci politică nu te vor mai lăsa să ieşi”, i-a spus el atunci. Alegerile s-au făcut în grabă, spune Clara, pentru că în vara lui '85 urma să aibă loc Congresul UTC. ”Nu ştiam nimic despre organizare, despre regulile care trebuiau respectate, nu ştiam cum trebuie să se desfăşoare o şedinţă sau ce materiale trebuie pregătite. Habar nu aveam despre ce trebuia să fac”.

Cum tovarăşii nu te lăsau la greu, tânăra secretară a fost imediat iniţiată în tainele conducerii chiar de către secretarul UTC de la oraş, care i-a pus la dispoziţie arhiva. Aceasta trebuia musai citită în cel mai scurt timp. Cu isteţime puteai ajunge cu uşurinţă departe printre comunişti, aşa că, primul pas odată făcut, totul a venit de la sine.

”Cu prima mea ieşire la judeţ, mi-am dat seama imediat că puteai să faci toate activităţile posibile pentru tineri, dar, dacă nu făceai planul la recomandări pentru primirea în partid, bani la munca patriotică şi nu se plătea cotizaţia nu erai o bună organizaţie. Până la urmă, astea erau interesele majore ale UTC-ului”, spune Clara.

”Am învăţat să dorm în scaun”

Tot la judeţ şi-a dat seama că şedinţele de partid erau regizate. Se ştia dinaninte cine va fi ales în prezidiu, cine trebuie să ia cuvântul şi ce trebuia să spună. Discursurile erau scrise şi trimise la comisia care urma să încheie procesul verbal, pentru a fi transcrise.

”Se ştia cine va fi ales ca secretar şi cine va fi delegat la Congres. Eram acolo pentru a ridica mâna şi a u