Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Petroliştii „fac plinul“ Summitului NATO

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 25 martie 2008 ·

Cu ocazia Summitului NATO de la Bucureşti, la care se va aborda şi problema securităţii energetice, companiile petroliere din România au găsit un bun prilej pentru a-şi face reclamă. Sursa: Reuters

Recurgând la o suită de sponsorizări,cele mai puternice firme de pe piaţacarburanţilor - Petrom şi Rompetrol -îşi vor asocia numele cu un evenimentla care vor participa şefi de stat din ţăriîn care activează coloşi energeticiprecum Exxon Mobile (SUA), Shell(Marea Britanie) sau Gazprom (Rusia).

Sponsorizări cu canistra

Cele 500 de limuzine Ford şiMercedes destinate şefilor de stat şiminiştrilor din ţările participante laSummitul NATO din 2-4 aprilie vorcircula prin Bucureşti cu carburanţiidonaţi de Petrom. „Am fost contactaţiîn vederea unei sponsorizări, căreiai-am dat curs. Este vorba de 60.000 delitri de carburanţi, adică un volumsuficient de mare ca să asigurenecesarul pentru toate autovehiculeleutilizate de Ministerul de Externe“,confirmă reprezentanţii Petrom.

Faptul că Petrom va umple rezervoarele„oficiale“ va da ocazia companieisă apară pe toate afişele de prezentarea summitului, din Bucureşti şi sălilede conferinţe. Sponsorizarea va fi deaproximativ 612.000 de euro, iar pentrufiecare autoturism oficial au fost alocaţi,în medie, 120 de litri de carburanţipentru perioada summitului.

Compania Rompetrol a făcut tot uncontract de sponsorizare, semnat însăcu Jandarmeria Română. „În ianuarie2008 am încheiat un contract cujandarmeria prin care am livrat bonurivalorice care vor fi utilizate în perioadasummitului“, ne-au spus reprezentanţii companiei. Valoarea bonurilor ardepăşi 50.000 de euro.

Benzinăriile-supermarket

În altă ordine de idei, companiile petrolierenu se aşteaptă la modificări majoreale profiturilor pe perioada summitului.Deşi mulţi bucureşteni vor părăsiCapitala în drumul s

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 55 minute
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum o ora
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum o ora
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum o ora
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 2 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum o ora
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Ilfov: Doi bărbaţi, reţinuţi după ce ar fi bătut şi sechestrat un tânăr, furându-i apoi cheile de la maşină şi două telefoane

News.ro acum 2 ore
Doi bărbaţi au fost reţinuţi de poliţiştii din Ilfov după ce, în urmă cu o lună, ar fi bătut şi ar fi sechestrat un tânăr într-o locuinţă din Chiajna, luându-i apoi cheile de la maşină şi două telefoane.

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum o ora
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 2 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Matteo Salvini spune că Emmanuel Macron ar trebui „să se trateze”, după ce președintele francez a vorbit din nou despre trimiterea de trupe în Ucraina

Libertatea acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron este un politician „periculos" care ar trebui „să se trateze", a declarat, miercuri, vicepremierul italian Matteo Salvini, după ce liderul de la Elysee a vorbit din nou despre posibilitatea trimiterii unor trupe

Vremea

București
acum

15°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/17°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°