Demnitarii vor putea fi însoţiţi de maximum doi colaboratori în deplasările oficiale externe, cu unele excepţii, a stabilit miercuri guvernul, premierul Ponta precizând ca astfel doreşte să pună capăt delegaţiilor cu zeci de persoane care mergeau la forumuri organizate în locuri exotice, potrivit Realitatea.net.
În şedinţa de miercuri, executivul a aprobat un memorandum privind aprobarea unui număr maxim de persoane care vor face parte din delegaţiile ministerelor şi organelor de specialitate ale administraţiei publice central în deplasările în străinătate.
Astfel, s-a stabilit "regula reprezentării de 1+2", demnitarul plus doi colaboratori ai săi. Excepţie de la această regulă sunt cele referitoare la instituţiile europene şi la NATO, unde "nu ar fi util şi eficient să impunem o astfel de regulă", a arătat Ponta. Potrivit acestuia, orice altă excepţie de la regulă va avea nevoie de aprobarea primului ministru sau a vicepremierului.
Primul ministru a explicat că memorandumul este necesar întrucât "în primele zile de mandat am constatat că foarte multe persoane din administraţia publică centrală merg în tot felul de locuri exotice, la tot felul de conferinţe şi forumuri".
"Sigur că aceste conferinţe sunt importante, dar nu cred că în acest moment ne putem permite să fim reprezentaţi la un forum la Rio de Janeiro de 12 persoane, nu cred că trebuie să fim reprezentaţi de douăzeci şi ceva de persoane la alte forumuri de acest gen", a mai arătat şeful executivului.
Demnitarii vor putea fi însoţiţi de maximum doi colaboratori în deplasările oficiale externe, cu unele excepţii, a stabilit miercuri guvernul, premierul Ponta precizând ca astfel doreşte să pună capăt delegaţiilor cu zeci de persoane care mergeau la forumuri organizate în locuri exotice, potrivit Realitatea.net.
În şedinţa de miercuri, executivul a aprobat un memorandum