Să fie rasismul şi antisemitismul doar istorie? Atrocităţile rasiste promovate de fascismele de diferite sensibilităţi să fie de domeniul trecutului? Protestul Centrului „Simon Wiesenthal" din Ierusalim faţă de declaraţia preşedintelui israelian, Shimon Peres, după ce acesta a mulţumit României că a salvat 400.000 de evrei de nazişti, pune însă degetul pe rană. Poate că Shimon Peres a făcut doar o declaraţie pe care a vrut-o moderată, poate doar poli-ti-coasă - mai ales în contextul sprijinului pe care România, prin vocea preşedintelui Traian Băsescu, anunţa că îl va acorda Israelului -, dar efectul acesteia va fi unul contrar celui dorit. Fără să vrea, Peres va alimenta din plin antisemitismul şi negaţionismul românesc. Probabil acesta a şi fost motivul pentru care Centrul „Simon Wiesenthal" considera mult mai potrivită amintirea responsabilităţii statului român pentru zecile de mii de evrei care au murit în România în timpul celui de-l doilea război mondial. Căci jocul de-a istoria Holocaustului, si-mulat după apariţia „Raportului Wiesel" în 2004, pare să nu fi zdrun-cinat un antisemitism difuz cu oarecare rădăcini ortodoxiste.

Spre exemplu, studiul din 2006, Climatul interetnic în România în pragul integrării europene, realizat de Centrul pentru Resurse Etnoculturale din Cluj-Napoca, arăta că 31,6% din respondenţi erau de acord cu afirmaţia „interesele evreilor din România cel mai adesea diferă de cele ale celorlalţi cetăţeni din ţara noastră", faţă de doar 24% în 2003. Şi, tocmai în acest context, nu putea trece neobservată dispariţia „Raportului Wiesel", elaborat de Comisia Internaţională pentru Studierea Holocaustului din România, după reconstrucţia site-ului Preşedinţiei în 2005. Creşterea tendinţelor extremiste şi antisemite reprezintă efecte perverse ale crizelor economice durabile, precum cea pe care tocmai o străbatem. Când încă mulţi şi pe la no