Vrăjitoare, monştrii, vampiri, mumii, dar mai ales Dracula se plimbă, în această seară, prin Bran. Numeroşii turişti care au ales să-şi petreacă seara de Halloween la Bran au fost încântaţi de aventura de pe tărâmul misterios al lui Dracula.
CÂŢI TURIŞTI AU FOST LA BRAN ŞI FOTOGALERIE DE LA PETRECEREA HALLOWEEN DIN BRAN ÎN:
Braşov: Ielele şi vampirii au pus stăpânire pe Castelul Bran (GALERIE FOTO)
Fiecare turist cazat la Bran a încercat să îmbrace un costum cât mai înfricoşător. În general, bărbaţii erau monştrii, iar femeile erau deghizate în vrăjitoare. „Eu sunt o vrăjitoare care se ţine numai de farse. Am venit la Bran împreună cu prietenul meu şi cu alţi doi prieteni pentru a ne distra de Halloween“, a declarat Raluca Boca, de 21 de ani, din Târgu Jiu.
Cel mai apreciat personaj din Castelul Bran este însuşi Vlad Ţepeş. „Spiritul meu a dăinuit mereu în inima României. Turiştii sunt încântaţi să mă vadă şi doresc să se fotografieze cu mine“, a declarat cel care îl imita pe Dracula, Petrişor Matei Simion.
Petrecerea de la Bran va continua până dimineaţă.