Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nouriel Roubini: Reduceţi datoriile, altfel vă paşte o nouă criză

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 27 aprilie 2011 ·

Profetul crizei financiare trage un nou semnal de alarmă. Datoriile excesive cumulate de statele din zona euro au ajuns la cote de avarie, astfel că autorităţile trebuie să ia măsuri de urgenţă. Sursa: CODRIN PRISECARU

1 /.

Cât de aproape sau de departe ne aflăm de sfârşitul crizei e greu de anticipat chiar şi de profetul acesteia, însă un lucru este cert: nerezolvarea problemelor legate de datoriile publice ale ţărilor din zona euro ne conduce spre o prăpastie şi mai adâncă. Profesorul de economie Nouriel Roubini a atras atenţia asupra acestui aspect încă din vara anului trecut, iar acum vine şi cu soluţii. Acestea vor fi prezentate şi analizate în viitorul număr al revistei "Capital".

Potrivit lui, problema deficitelor înregistrate de statele europene se poate rezolva pe parcursul timpului, dar e nevoie de reforme structurale urgente, chiar dacă rezultatul acestora se va vedea abia după o perioadă de câţiva ani. "Recent, această criză s-a transformat într- o problemă a datoriei publice în exces", susţine Roubini.

Cât de sigură este Spania

De exemplu, datoria publică a Greciei a depăşit de mult produsul intern brut, iar alte state europene se îndreaptă spre niveluri apropiate. Profesorul de economie consideră că Spania se află într-un pericol mult mai mare decât cel al Portugaliei, care a apelat la un ajutor din partea zonei euro.

"Consider că principala problemă nu este Portugalia, ci mai degrabă măsura în care efectul de contagiune s-ar putea resimţi, în timp, şi în Spania, o ţară care, pe de-o parte, e prea mare pentru a eşua şi, pe de altă parte, e prea mare pentru a fi salvată", a declarat Roubini.

Investiţiile străine, salvarea României

Citat în presa internaţională ca "Dr. Doom" sau "Profetul", Nouriel Roubini a menţionat, la începutul anului, că România este o ţară care, da

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fosta ministră a Sănătății, Sorina Pintea, 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Motivul pentru care a fost condamnată

Ziare.com acum 41 minute
Sorina Pintea, fostă ministră a Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, vineri, 26 aprilie, de Tribunalul Cluj. Acuzată de luare de mită în formă continuată, ministra din guvernul Dăncilă rămâne și

Cutremur la Rapid! Daniel Niculae, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

Gazeta Sporturilor acum 28 minute
Daniel Niculae, președintele de la Rapid, va fi urmărit penal în cazul materialelor pirotehnice care a cutremurat fotbalul românesc în martie.

„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari

Mediafax acum o ora
Potrivit New York Post, oficialii Palatului Buckingham au actualizat periodic planurile funerare ale regelui. Planurile funerare pentru Regele Charles ar fi început după moartea Reginei Elisabeta a II-a în 2022. După anunţul prognosticului de cancer

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 3 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Un băiețel de 6 ani din Gorj, scos ilegal din țară și dus în Germania. Părinții, bănuiți că l-au vândut pentru câteva sute de lei

HotNews acum 24 minute
Este anchetă în județul Gorj, după ce un băiețel de șase ani a fost scos din țară cu o procură falsă și dus în Germania. Potrivit unor surse citate de News.ro, părinții sunt bănuiți că l-au vândut pe micuț pentru o sumă de câteva sute de lei. Copilu

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum 2 ore
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum 5 ore
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 5 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Ciolacu, despre riscul împărțirii voturilor susținătorilor PSD din București între Piedone și Firea: Nu împarte nimeni niciun vot

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a precizat vineri că „nu împarte nimeni niciun vot”, întrebat fiind dacă nu există riscul ca voturile susținătorilor PSD din București să fie împărțite între Gabriela Firea și Cristian Popescu Piedone. Premierul a reiterat c

Vremea

București
acum

17°
vin.

9°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

13°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

15°
vin.

5°/16°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°