Duminică, Traian Băsescu a spus că trebuie să meargă la Roşia Montană, Crin Antonescu nu a zis nimic, iar Vicor Ponta a ajuns la faţa locului, a intrat în subteran şi le-a promis minerilor blocaţi în galerii că, în schimbul ieşirii lor de sub pământ, va introduce în tunerluri o delegaţie de parlamentari.

Dinspre opoziţia de dreapta, nu s-a conturat o poziţie demnă de luat în seamă, fapt pentru care Antonescu poate juca în continuare teatrul că doar el face opoziţie în faţa actualei puteri, chiar dacă PNL este al doilea partid, ca număr de miniştri, în guvern.

Şi, tot pe acest fond, premierul Ponta are încă asigurat un culoar destul de lărguţ pentru a dansa pinguinul ca mediator între cele două categorii de protestatari - pro şi anti.

Cât va ţine păcăleala asta? Greu de spus.

Cert este, însă, că evoluţia din ultima vreme a declaraţiilor liderilor PSD, mai ales cele ale lui Victor Ponta şi Dan Şova, ca şi iniţiativele lor politice indică hotărârea social-democraţilor de a face astfel încât proiectul minier de la Roşia Montană să meargă înainte.

Cred, în acest moment, că două sunt priorităţile PSD, în contextul crizei fără precedent de la vârful USL şi al ieşirii oamenilor pe străzile din Bucureşti.

Una este pe termen scurt:găsirea unei soluţii convenabile din punct de vedere politic şi electoral pentru a comunica publicului larg faptul că aurul de la Roşia Montană va fi, în cele din urmă, extras.

A doua se întinde pe un termen mai lung: calmarea demonstranţilor, fără prea multe valuri, şi, în măsura posibilităţilor, întoarcerea cumva a protestului în favoarea social-democraţilor, atenţie!, nu neapărat a USL.

Referitor la acest din urmă caz, de notat că exprienţa începutului de an 2012 a arătat că se poate.

Evident că între a vrea şi a putea este o oarecare distanţă.

Politicienii, care zilele astea nu vor decât să