Un izvor memorialistic valoros. Aşa numeşte academicianul Florin Constantiniucartea lui Grigore Aldescu-Aldea “Diplomaţi români în Japonia”.
Un izvor memorialistic valoros. Aşa numeşte academicianul Florin Constantiniucartea lui Grigore Aldescu-Aldea “Diplomaţi români în Japonia”.
Şi nu o numeşte aşa fără temei! În primul rând, pentru că în bibliografia românească nu avem multe cărţi care să ofere o imagine cuprinzătoare asupra istoriei vechi ori actuale aJaponiei. (Observ, în treacăt, că din enumerarea titlurilor pe care ne-o propune Aldescu-Aldea lipseşte cartea profesorului C. Vlad “Japonia. Introducere în istorie, cultură şi civilizaţie”, apărută în 1998). În al doilea rând, pentru că perioada în care autorul a ocupat funcţia de ataşat cu presa şi imaginea României cu grad de secretar I la Ambasada din Japonia – octombrie 1971 – septembrie 1976 – este o perioadă complexă şi controversată... Pe plan intern, este perioada de după “Tezele din iulie”, care au marcat declanşarea minirevoluţiei culturale ceauşiste şi se sfârşeşte la doi ani după alegerea lui Nicolae Ceauşescu în funcţia de preşedinte al României şi după cooptarea Elenei Ceauşescu în conducerea partidului şi a statului.
ATUURI. În ciuda acestor semne rău-prevestitoare, argumentează Grigore Aldescu-Aldea,diplomaţia românească a ştiut şi, în bună parte, a reuşit să valorifice în favoarea interesului naţional atuurile pe care (încă) le avea. “Doream să demonstrăm – mărturiseşte autorul – că România era o ţară liberă, independentă”. Iar Japonia era, din această perspectivă, un partener ideal: Începând cu anii 1955-1965, Japonia cunoştea o dezvoltare economică rapidă care avea la bază un însemnat aport al dezvoltării ştiinţifice şi tehnologice proprii, a cercetării, atât fundamentale, cât şi mai ales aplicative”, consemnează memorialistul.
