Rose Ausländer, născută în Cernăuţi, (1901-1988), a scris o poezie a eului poetic proiectat în „clipa cea repede”, a emoţiei imediate, de unde se degajă o mare sinceritate, cu putere de sugestie multiplă, toate cristalizate în seducţia unui haiku: „merg din casă-n casă/ un călugăr cerşetor/ pentru a strânge cuvinte/ monede de aur/ capete mândre/ le salut/ ele îmi aruncă o privire/ şi zâmbesc// cer donaţii// în strachina cu pomană/ cad fulgi de nea” (pomană).

În opera sa lirică de peste 3000 de poeme, comentatorii creaţiei sale lesne au identificat câteva teme obsesive prin repetabilitatea lor. Copilăria şi tinereţea în Bucovina constituie un background referenţial cu valenţe pozitive. Ataşamentul faţă de acest spaţiu este unul al nativului: „De ce scriu? Fiindcă am văzut lumina zilei în Cernăuţi”, va mărturisi poeta într-un credo foarte semnificativ pentru gândirea sa. Astfel, începutul şi sfârşitul întâlnesc acelaşi deus loci însoţind-o pe poetă în peregrinările ei prin lume: „Din leagăn/ mi-a căzut privirea/ în Prut” şi dintre „averile” sale face parte şi „mormântul meu din Bucovina” (Testament). Câteva poeme poartă titlul de Bucovina, văzută în memoria ei afectivă aproape eminescian: „Verde mamă/Bucovină/ cu fluturi în plete” sau ca pe un „Ţinut ce m-a/ întruchipat/ cu braţe de ape/ plete de păduri/ culmi cu afine/ de miere neagră”. Spinarea părintească a Carpaţilor sau munţii blânzi ai Bucovinei sunt asociaţi imaginilor din peregrinările ei. Un portret al oraşului Cernăuţi mai păstrează tuşele idilice din perioada cosmopolitismului austriac: „Oraş al păcii pe coline/străjuit de păduri de fag// Sălcii de-a lungul Prutului/ plute şi înotători// Risipă de primăvară - liliacul/ În jurul felinarelor/ cărăbuşii de mai îşi dansează/ moartea// Patru limbi vorbesc oamenii/ patru limbi înmiresmează aerul// Oraşul/ respira fericit/ până au căzut bombele.” (Cernăuţi în