Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Petrecere nocturnă pe pârtii de schi

Publicat in Adevarul, joi 20 ianuarie 2011 · ·

Instalaţia de nocturnă de pe pârtia Arena Platoş, de lângă Păltiniş, va fi inaugurată mâine. Organizatorii au pregătit evenimente inedite şi distractive, iar petrecerea va continua până spre miezul nopţii. Dacă nu aţi schiat niciodată legat de un alt schior, veţi avea ocazia în acest weekend.

Cei care cred că pot duce un ou într-o linguriţă, pe placă, dintr-un capăt într-altul al pârtiei, sunt invitaţi să-şi testeze echilibrul, la fel şi cei care se încumetă să schieze într-un picior, după o gură de Jägermeister.„În nocturnă, schiorii şi snowboarderii vor putea participa la concursuri premiate cu ski-pass-uri, shot-uri pentru încălzire şi premii în obiecte. La final, riderii care mai au voce şi energie sunt invitaţi la primul karaoke party", spune Cristina Badiu, organizator.

Dacă vreţi doar să schiaţi, pârtia Trecătoarea Lupilor este o alegere potrivită. Stratul de zăpadă depăşeşte 60 de centimetri, iar condiţiile sunt excelente. „Din 17 decembrie s-a schiat permanent, chiar şi când vremea era caldă. Îi aşteptăm pe turişti să se mai bucure de iarnă, zilnic, între orele 9.00 şi 22.00", a spus Dan Buta, administratorul pârtiei cu o lungime de 500 de metri, dotată cu teleschi şi nocturnă. Cei mici au la dispoziţie o pârtie de 150 de metri, cu nocturnă.

Reduceri pentru studenţi

La Arena Platoş, un ski-pass de luni până vineri costă 50 de lei, iar în weekend, 60 de lei. Copiii şi pensionarii au reducere de 20, respectiv 10 lei. La Trecătoarea Lupilor, un abonament de o zi costă 50 de lei, iar copiii sub şase ani, însoţiţi, au gratuitate. Studenţii şi pensionarii au 10% reducere.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Al doilea inculpat în cazul uciderii lui Adrian Kreiner a fost adus în țară

HotNews acum o ora
Al doilea inculpat în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marți spre miercuri, din Irlanda, potrivit News.ro. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. Suspect crima SibiuFoto: Poli

Datoria statului a crescut puternic, la un nou nivel record. Îndatorarea a depăşit 52% din PIB

News.ro acum o ora
Datoria publică a României a crescut puternic în luna februarie, cu circa 40 de miliarde de lei, de la 801,69 miliarde lei în ianuarie la 841,29 miliarde lei, potrivit datelor analizate de Profit.ro. Creşterea rapidă a datoriei la începutul anului a

Cum preferă românii să-și petreacă ziua de 1 Mai. O parte dintre ei nu sărbătoresc această zi SONDAJ

Ziare.com acum 39 minute
Peste 65% dintre români petrec ziua de 1 Mai acasă, cu familia, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro. Mai puţin de 4% dintre cei chestionaţi aleg să meargă la mare de 1 Mai. De 1 Mai, 65,6% dintre români obişnuiesc să petreacă a

Un nou raport ar putea relansa ancheta în cazul morţii lui Diego Maradona

News.ro acum 41 minute
Un expert legist a publicat un nou raport privind moartea lui Diego Maradona. Acesta a fost făcut public luni, iar contraexpertiza sa ar putea să schimbe complet situaţia, în condiţiile în care opt cadre medicale au fost acuzate de moartea lui Marad

Diana Şoşoacă candidează la Primăria Capitalei. Candidatura liderului SOS a fost admisă

Mediafax acum o ora
„Răsturnare de situaţia. Mi s-a admis candidatura la Primăria Municipiului Bucureşti. Să facem curăţenie în Capitală”, a scris pe Facebook Diana Şoşoacă. Potrivit Biroul Electoral de Circumscripţie 42 Bucureşti, partidul SOS a depus marţi liste semn

Instagram va promova conţinutul original

News.ro acum o ora
O nouă schimbare a modului în care funcţionează algoritmul de recomandări al Instagram va aduce mai sus conţinutul original şi va penaliza agregarea conţinutului. Instagram anunţă că va implementa o nouă modificare de algoritm, despre care spune că

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 13 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Poliţia din New York intră în Universitatea Columbia pentru a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului / Aproximativ 50 de persoane, ridicate de forţele de ordine

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii din New York au intrat, marţi seară, în incinta Universităţii Columbia pentru a aresta şi a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului în urmp cu aproape 24 de ore şi care au ocupat o tabără de corturi l

„Zece reguli esențiale pentru o drumeție în siguranță pe munte” - recomandările salvamontiștilor pentru minivacanța de 1 Mai și Paște

HotNews acum 9 ore
Salvamont România transmite marţi seară, înaintea minivacanţei de 1 Mai și Paște, zece reguli esenţiale pentru o drumeţie în siguranţă pe munte. Intervenție a salvamontiștilorFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Având în vedere creșterea numărului de

Românii comandă de şapte ori mai mulţi mici de 1 Mai faţă de o zi obişnuită

Wall-Street.ro acum 11 ore
Ziua Internaţională a Muncii deţine recordul pentru cele mai multe comenzi de mici din an, potrivit datelor transmise de platforma locală de livrare Tazz, care arată că românii comandă de şapte ori mai mulţi mici faţă de o zi obişnuită. "Am observat

Vremea

București
acum

13°
mie.

12°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

15°
mie.

11°/22°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

9°/21°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

12°
mie.

11°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

10°/22°