Foto: Dragoş Stoica / Intact Images Deputatul PNL de Alba Călin Potor a adresat o interpelare parlamentară ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, pe tema strategiei privind asigurarea apei potabile. „În ciuda progreselor din ultima perioadă, 30% din populaţia României nu beneficiază în prezent de apă curentă şi recurge la hidrofoare sau pompe pentru a avea apă la robinete. Este ştiut faptul că România nu are, la ora actuală, o resursă de apă asigurată pentru toţi locuitorii, fapt ce ne situează între ultimele ţări din Europa. În aceste condiţii, vă întreb cu respect doamnă ministru care este strategia ministerului pe care-l conduceţi în ceea ce priveşte asigurarea apei potabile pentru locuitorii ţării, şi, punctual, cum se situează judeţul Alba din acest punct de vedere”, se arată în documentul trimis de Potor ministrului Udrea.
În răspunsul adresat deputatului liberal, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului a precizat că „în cadrul Subgrupului privind alimentarea cu apă, în acest an sunt finanţate obiectivele de investiţii din următoarele comune ale judeţului Alba: Mihalţ, Unirea, Cergău, Roşia de Secaş, Aiud, Şibot, Meteş, Valea Lungă, Sâncel, Livezile, Fărău”. „Menţionăm că, de la începutul derulării acestui Subprogram şi până în prezent, în judeţul Alba au fost finanţate 73 de obiective de investiţii, din care un număr de 51 au fost recepţionate, iar 22 se află în curs de execuţie”, se mai arată în documentul trimis de Elena Udrea deputatului liberal. Călin Potor nu s-a arătat mirat de faptul că ministrul Elena Udrea nu ştie faptul că localitatea Aiud nu este nici comună, nici oraş, ci ditamai municipiul. „Nu este prima dată când miniştrii guvernului boc cu „b” mic fac gafe incredibile, fie ele de gramatică, ortografie, geografie sau bun simţ.
Dacă doamna Udrea spunea cu ani în urmă că Norvegia este republică şi f