La două zile după ce a sosit în Spania, Raul Rusescu a fost prezentat miercuri în conferinţa de presă organizată de FC Sevilla.
„Venirea mea la Sevilla, în Spania, este un pas foarte important în carieră. Sunt fericit că sunt aici. Acum cel mai important e să câştig cât mai multe meciuri cu Sevilla şi să înscriu cât mai multe goluri. Am vorbit şi cu antrenorul, ştiu deja ce aşteptări are. Am un avantaj prin faptul că ştiu puţin limba spaniolă şi, oricum, data următoare voi vorbi mai bine“, a declarat Raul Rusescu potrivit sevillafc.es.
Internaţionalul român urmează să se întoarcă în ţară, pentru ca pe 8 iulie să participe la reuniunea echipei andaluze.
Rusescu nu a întâmpinat probleme la vizita medicală efectuată marţi şi urmează să semneze un contract valabil pentru următoarele cinci sezoane, având un venit anual de 450.000 de euro. Transferul atacantului a costat gruparea andaluză 2,2 milioane de euro, iar clauza de reziliere se ridică la 40 de milioane de euro.
Ştiri pe aceeaşi temă:
Raul Rusescu va juca pentru Sevilla! Povestea fotbalistului, de la „bezmetic“ la golgheterul Ligii I
Raul Rusescu a efectutat vizita medicală la Sevilla, dar prezentarea lui oficială a fost amânată
A venit pentru eoliene, a plecat cu Rusescu. Cum s-a făcut transferul atacantului la Sevilla şi ce clauză de reziliere uriaşă are
Prima reacţie a lui Reghecampf după plecarea lui Rusescu
Ce înseamnă campionatul românesc: Rusescu a fost vândut pe o sumă mică, iar Rocha a ajuns în liga a doua, în Asia
Rusescu, al zecelea stelist vândut în Spania şi cel mai scump după Hagi
E oficial! Raul Rusescu pleacă în Spania pentru a semna contractul cu Sevilla