Resuscitarea, ieri, ca premier a demisului Emil Boc n-a fost propriu-zis o desemnare. A fost un ordin sec: Boc, înainte marş şi formează guvernul, de fapt - cosmetizează niţel vechea echipă. Consultările de miercuri de la Cotroceni au fost absolut inutile. N-au prilejuit decât osanale din partea PD-L, UDMR, a “Independenţilor” de paie şi a minorităţilor, sau şarje Băsescu/Antonescu + Geoană. Decizia prezidenţială era deja luată. Însă e absolut alarmant că într-o ţară întreagă n-a putut fi găsit un politician competent şi viguros, care să gestioneze treburile publice. Altul decât un Boc mereu nesigur sau călcând în străchini, neînstare să fi aplicat un real program anticriză, dar având “calitatea” de perfectă trompetă prezidenţială, de executant fără filtru. Aşa că Băsescu “a fost nevoit” să-l desemneze. Deşi are în spate eşecuri lamentabile, abuzul de ordonanţe stupide, un declin economic incredibil şi chiar în aceste zile, sub administraţia sa, un pospai de zăpadă şi un viscol oarecare au pus ţara pe butuci.

Singurul punct de interes îl constituie afirmaţia repetată a preşedintelui că “noul” guvern va trebui desigur să se ocupe de chestiunile economice (cărbunii încinşi), dar mai ales să pună obligatoriu în operă programul preşedintelui. Nicăieri în Constituţie nu există asemenea atribuţie a Executivului. Dimpotrivă, Guvernul are propriul program, aprobat de Parlament (art. 102) şi răspunde politic numai în faţa Parlamentului (art. 109), nu a preşedintelui. Indicaţia lui Traian Băsescu e tipică statelor totalitare, republicilor excesiv prezidenţiale şi monarhiilor absolute. Parcursul spre invocata reconciliere naţională începe cu stângul.