Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO Cazul prostituatelor violate, jefuite şi abandonate în câmp la Satchinez a fost parţial rezolvat

Publicat in Adevarul, vineri 23 iulie 2010 ·

În urmă cu două luni de zile, două tinere care se vindeau pe bani au trecut prin clipe groaznice. Fetele care practică cea mai veche meserie din lume spun că de vină pentru noaptea de groază sunt doi ţigani, care nu s-au ţinut de cuvânt. Prostituatele au ajuns să fie violate, jefuite şi abandonate în câmp, astfel că au făcut plângere la poliţie.

În declaraţia dată la poliţie, fetele spun că au fost convinse să se urce într-o maşină cu numere de Franţa de către doi ţigani. Aceştia au gonit cu o maşină cu numere de Franţa spre câmpurile din apropierea comunei Satchinez. Înţelegerea era că fetele vor primi 300 de lei în schimbul partidei de amor. Odată încheiată relaţia sexuală, ţiganii ar fi trebuit să mai stea câteva minute cu fetele până la apariţia peştilor. Doar că ţiganii le-au pregătit o surpriză fetelor.

CLICK AICI PENTRU O FOTOGALERIE CU PROSTITUATELE DIN TIMIŞOARA

Din portabajul maşinii cu numere de Franţa au mai ieşit două persoane. Aceştia le-au ameninţat pe fete cu bătaia dacă nu vor întreţine şi cu ei relaţii sexuale. Prostituatele s-au conformat, doar că ţiganii au luat cei 300 de lei înapoi. În plus, ţiganii le-ar fi jefuit pe fete de bani, telefoane mobile şi bijuterii, după care le-au abandonat pe câmp, cu 10 lei, bani pentru un bilet de tren.

CLICK AICI PENTRU FOTOGALERIE CU TINERII REŢINUŢI DE POLIŢIŞTI

După câteva minute, pe câmp au apărut şi "peştii", doar că ţiganii erau deja dispăruţi. Prostituatele şi "peştii" s-au dus la poliţie unde au depus o reclamaţie.

În urmă cu o noapte, cei doi ţigani, Daniel Rasta şi Petrovici Deze Visal, care le-au prostit pe fete au fost găsiţi de poliţişti. Oamenii legii nu au reuşit să îl aresteze pe Daniel Rasta, în timp ce Petrovici Deze Visal a fost prezentat cu mandat de arestare preventivă. Poliţiştii mai sunt pe urmele a încă doi ţigani, dar e

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 7 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Taiwanul a detectat 26 de avioane chineze în jurul insulei

Ziare.com acum 24 minute
Taiwanul a anunţat vineri, 3 mai, că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de ore, transmite AFP. Aceste activităţi au avut loc cu câteva săptămâni înainte de învestirea, pe 20 mai, a noului preşedinte al Tai

Ruşii câştigă teren în Africa. Trupele Moscovei au intrat într-o bază aeriană din Niger unde erau staţionaţi soldaţi americani

HotNews acum 46 minute
Militari ruşi au intrat într-o bază aeriană din Niger care găzduieşte trupe americane, după decizia juntei din Niger de a expulza forţele SUA din ţară, relatează The Guardian. Membri ai juntei care a dat lovitura de stat din NigerFoto: AA/ABACA / Ab

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

Mediafax acum o ora
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 3 mai. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a muri

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 9 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 10 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Salvamontiştii din Braşov oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care se întâlnesc cu un animal sălbatic

News.ro acum 8 ore
Salvamontiştii din Braşov le oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care aceştia s-ar întâlni cu un animal sălbatic, între care acelea de a nu pleca singuri în drumeţie pe munte, a face zgomot pentru a-şi anunţa prezenţa, a nu se apropia

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 10 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 11 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°