De fapt, nu este vorba aici despre OMV in sine. Puţinele resurse de petrol şi gaze lăsate de Dumnezeu romănilor nu trebuiau date in concesiune nimănui. Acestea trebuiau să rămănă in exploatarea statului romăn. Nu erau suficiente, dar ofereau un spaţiu de manevră pentru statul romăn, intr-o perioadă extrem de complicată din punct de vedere energetic.
Recentele acorduri intre Gazprom şi OMV, prin care gigantul rus obţine participaţii masive la compania austriacă ce se ocupă de gestiunea distribuţiilor şi stocărilor de gaze pentru Europa, pun in lumină - neiertător, dar deloc neaşteptat - intreaga aiurelă ce a caracterizat, de fapt, politica Romăniei in domeniul energetic in ultimul deceniu. O improvizaţie costisitoare, pentru a nu spune mai degrabă că a fost vorba despre ţinte greşite şi mişcări potrivnice interesului romănesc.
Intr-o incercare neproductivă de a nu ne "lega" de Rusia, s-a umblat după cai verzi pe pereţi precum proiectele Nabucco sau Constanţa-Triest, aflate in vorbărie de vreo 10-15 ani, dar care s-ar părea că nu vor fi realizate niciodată, pentru că au impotrivirea netă a Rusiei şi nesusţinerea financiară a marilor companii petroliere americane. Pe aceeaşi linie, distribuţiile de gaze au fost date exclusiv unor companii occidentale, in loc de a se oferi măcar una din acestea Gazprom-ului, căci gazul care circulă in zonă este tot de la Gazprom. Rezultatul este pe potrivă. Romănia este in afara oricărui traseu al petrolului şi gazului din Caspica. Şi, mai rău, are interdicţie de a importa gaz de la Gazprom. Agreate in Romănia pentru acest import sunt companii ruseşti sau ruso-germane, care incasează pentru intermedierea unor hărtii comisoane colosale. Astfel că Romănia plăteşte cel mai scump din Europa gazele ce vin din Rusia, cu toate că este mai aproape de sursă pe traseu decăt toate ţările occidentale.
Romănia n