Daca tot nu avem restructurare de guvern, daca astazi Camera Deputatilor a votat un nou Cod Penal, care va fi abrogat in septembrie, România ajungând la recordul mondial de a fi singura tara cu patru coduri penale in vigoare (codul comunist, adoptat in 1968, codul lui Stanoiu, codul lui Diaconescu si acum, iata, codul lui Macovei), daca gripa aviara continua sa se raspândeasca, avem ceva timp pentru o discutie metafizica. Sunt o fire pozitiva. Cu care, de obicei, enervez colegii („cum poti spune ca avem sanse sa mai intram in parlament in 2008, când toata lumea ne uraste?“), subalternii - când ii aveam, adica in sectorul privat - si rudele. In special, nevasta care nu pricepe cum pot fi optimist când salariul e clar ca nu ajunge de la o luna la alta, masina consuma prea multa benzina, dobânzile bancare se vor impozita cu 16%, tântarii iar au aparut la etajul 9 (cum naiba se urca pâna acolo ca, daca nu merge liftul, eu incep sa gâfâi pe la etajul 3?), iar strazile Bucurestiului sunt ceva mai sparte decât ale Bagdadului. Sunt si o fire toleranta. Nu-mi pasa daca omul cu care lucrez e hindus, musulman, homosexual, comunist, securist sau prost atâta timp cât isi face treaba, nu fura, nu minte si e loial muncii lui. Intoleranta ma imbolnaveste si-mi aduce aminte de sistemul de conducere prin ura: ura fata de pensionarii care stateau la cozi si ne luau ratiile de alimente, ura fata de taranii care puneau preturi mari la produsele vândute in piete, ura fata de unguri, rusi, bulgari si tigani, ura fata de cei de o alta credinta sau convingere. Firea mea pozitiva si toleranta nu ma ajuta insa sa inteleg un mod de a fi care ma uimeste incontinuu. Multi din presa româneasca, dar si de pe strada, multi din emigratie, dar si din tara, multi din clasa politica, dar si din clasa fermierilor, pur si simplu urasc România, isi urasc viata, blocul in care locuiesc, orasul in care traie