Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turnu Severin: Iasmina Moţi, judoka pasionată de lectură

Publicat in Adevarul, marți 18 mai 2010 ·

În timpul liber, preferă să citească Jules Verne sau, de ce nu, povești pentru copii. Din păcate, nu are timp pentru literatură atât cât şi-ar dori.

Este un copil inteligent şi pasionat de tot ceea ce face. Citeşte cu plăcere orice roman îi cade în mână, mai ales dacă are şi timpul liber necesar. Uneori se mulţumeşte să-i citească surorii mai mici diferite poveşti.

„Îmi place să citesc Jules Verne. În vacanţă mai mult şi în week-end, pentru că pe-afară nu prea ies. Iar pe lângă romane, citesc şi multe cărţi de poveşti. Şi nu doar pentru mine, ci şi pentru sora mea. Seara, înainte să adoarmă, o roagă pe mami să-i citească, dar ea fiind mai obosită, îi citesc eu. Nu mă plictisesc, pentru că îmi place şi mie să citesc”, ne spune Iasmina Moţi.

La cei 11 ani, se poate mândri cu numeroase participări la competiţiile interne şi internaţionale în judo, dar şi cu câteva medalii. Şi, chiar dacă are mai multe înfrângeri decât victorii, este perseverentă. Ştie foarte bine cum să treacă peste orice moment nefavorabil.

„Este inteligentă, este pasionată atât de carte, cât şi de sport, plus că vine la sală mereu cu zâmbetul pe buze. Nu se dezarmează uşor, chiar dacă pierde. Are mai puţine victorii decât înfrângeri, dar ştie că dacă va persevera, va învinge. Ştie că va veni şi ziua când va învinge. Este un mare lucru, pentru că trebuie să ştii să depăşeşti momentele astea, că nu sunt tocmai plăcute”, ne spune antrenorul său, Lena Sterea.

Nu vrea să renunțe la judo

A început să practice judo în urmă cu aproape un an. Chiar dacă i-a plăcut, i-a fost cam greu la început. Cel puţin până a început să-şi facă ceva prieteni.

„Prima dată, tati m-a dus să văd şi alte sporturi, dar nu mi-a plăcut nimic. Am fost la handbal, apoi la înot, dar cum îmi era frică, m-am lăsat păgubaşă, aşa că am venit şi am rămas la judo. Şi nu ar renunţa la el, pentru n

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum 40 minute
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

Tragedie în Sâmbăta Mare. Un bărbat de 60 de ani s-a aruncat în faţa trenului

Mediafax acum o ora
Un accident feroviar s-a produs, sâmbătă, în localitatea Săbăoani, judeţul Neamţ. Trenul Regio care circula pe ruta Bacău-Iaşi a accidentat un bărbat în vârstă de 60 de ani, din judeţul Iaşi. Echipajul medical sosit la faţa locului a declarat decesu

Sâmbăta Mare. Lumina Sfântă soseşte în această seară în România. Semnificaţia momentului

Mediafax acum 47 minute
Lumina Sfântă va fi dusă, şi în acest an, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de la Bucureşti la Chişinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei. În aceeaşi seară, în jurul orei 19,00, Sfânta Lumină

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum 23 minute
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Hamas anunţă că merge la negocieri la Cairo pentru a ajunge la un acord cu Israelul

News.ro acum 4 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a anunţat vineri că va merge sâmbătă la Cairo pentru a "continua discuţiile" privind oferta de armistiţiu cu Israelul şi "a ajunge la un acord", acuzându-l în acelaşi timp pe premierul israelian Benjamin Netanya

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume:

NapocaNews acum o ora
Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a ajuns la Paris, Lausanne, Berlin, Montreal, Mexic şi chiar Sydney,

Cinci persoane, salvate de pe munte în ultimele 24 de ore / Salvamontiştii au avut şapte intervenţii

News.ro acum o ora
Cinci persoane au fost salvate de pe munte în ultimele 24 de ore, în cele şapte intervenţii le care le-au avut salvamontiştii. O persoană a fost rănită. ”În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 7 apeluri prin care se so

Zelenski: Ucraina se confruntă cu o nouă etapă a războiului, ocupanţii ruși se pregătesc pentru o ofensivă

HotNews acum 10 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri, la o întâlnire cu cadeţii din Hmelnîţki, oraş din vestul Ucrainei, că războiul cu Rusia intră într-o nouă etapă, iar ruşii se pregătesc pentru extinderea ofensivei, relatează Ukrainskaia

Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”

Adevarul acum 2 ore
Prezent pe litoral pentru un concert, dar și pentru a-și însoți copiii adolescenți, care și-au dorit să-și petreacă mini-vacanța pe litoral, Mihai Mărgineanu s-a declarat șocat de ce a văzut în Vama Veche.

Vremea

București
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

17°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°