Social-democratul Viorel Hrebenciuc, unul dintre strategii PSD, a declarat la Realitatea TV că Traian Băsescu a fost suspendat din cauza atitudinii sale faţă de USL, iar decizia a fost luată la nivel de alianţă. El susţine că nu s-ar fi ajuns aici, dacă preşedintele "dădea dovadă de înţelepciune", informează Realitatea.net.
"Dacă preşedintele Băsescu nu stătea cu băţul în gard, la ce a făcut Guvernul Ponta, nu se ajungea la aceste lucruri. Dacă dădea dovadă de înţelepciune, nu se ajungea la suspendare", a declarat deputatul PSD Viorel Hrebenciuc, duminică seară, la Realitatea TV. Potrivit acestuia, decizia s-a luat la nivelul USL, şi nu a fost opera unui singur om sau a unui grup.
"Una-două se vorbea ba de suspendarea lui Andrei Marga, ba de plagiat (al lui Victor Ponta - n. red.), ba de alte proştii", a continuat vicepreşedintele Camerei Deputaţilor.
Hrebenciuc a întărit faptul că USL nu s-a grăbit când s-a luat decizia suspendării lui Traian Băsescu, ci manieră în care s-a comportat preşedintele a împins spre suspendare. Deputatul PSD a explicat că, atunci când s-a luat decizia suspendării, nu există problemă cvorumului de îndeplinit pentru validarea referendumului, dar că USL a dat dovadă de bună-credinţa atunci când a respectat cvorumul.
Viceliderul Camerei Deputaţilor a dat exemplul preşedintelui interimar Crin Antonescu, care a trimis Legea referendumului spre promulgare, pe 17 iulie, dovedind astfel, la rândul sau, bună-credinţa. "(...) Antonescu putea foarte bine să nu trimită legea la promulgare. Era preşedinte interimar, putea. Dacă era individ de rea-credinţa, putea face asta, eu sunt sigur că Băsescu nu ar fi făcut niciodată asta (să trimită legea - n. red.)", a explicat social-democratul.
Acesta consideră că decizia Curţii Constituţionale, privind validarea rezultatului referendumul