Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traian Băsescu, după ședința CSAT: Trebuie să începem să cumpărăm avioane multirol. În 2015, situația ar putea fi critică

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 15 decembrie 2011 ·

Președintele Traian Băsescu a afirmat că CSAT a analizat situația forțelor aeriene și concluzia a fost că, dacă România nu începe achiziționarea de avioane multirol, în 2015 situația va fi crtică, securitatea națională fiind pusă în pericol iar obligațiile asumate față de NATO nu vor fi respectate. Traian Băsescu a prezentat concluziile ședinței CSAT desfășurată azi la Palatul Cotroceni. Potrivit șefului statului, România își va reduce numărul militarilor din teatrele de operațiuni din afara țării. Sursa: Administrația Prezidențială

Președintele Traian Băsescu a condus ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, reunit azi la Palatul Cotroceni. CSAT a decis ca începînd cu sfârșitul acestui an, România să își reducă numărul efectivelor militare din străinătate cu 177 de militari, a anunțat, în această seară, Traian Băsescu într-o declarațaie de presă după ședința CSAT. "Efectivele din Afganistan vor fi menținute la 1940 de militari, 64 în Kosovo și 71 în Bosnia", a anunat Traian Băsescu. În CSAT a fost o discuție privind Planul de priorități informative ale serviciilor de informații. Pentru structurile de informații, când vom aproba dispersarea misiunilor pe fiecare serviciu în parte, am exigența fermă ca fiecare serviciiu să se ocupe de misiunile pentru care a fost creat. Aici mă refer la cooperarea dintre SRI și DGIPI. DIGIPI să furnizeze informații polițiștilor și procurorilor și când are informații privind securitatea națională să le transfere imediat către SRI.S-a discutat și despre restructurarea MAI. Se impune găsirea unei soluții pentru promoția care a absolvit în 2012.Am discutat dar fără să luăm o decizie și despre chestiunea achiziționării avioanelor multirol. Se prefigurează o situație critică. În 2015 avioanele pe care le avem ăși epuizează resursa, iar România nu este încă pregătită să ăși respecte obligațiile asumate la intratea în NATO și anume

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum o ora
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum o ora
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum o ora
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Patru persoane au ajuns la spital, în ultimele 24 de ore, după ce au fost salvate de către salvamontişti

News.ro acum o ora
Dispeceratul Naţional Salvamont a anunţat că, în ultimele 24 de ore, au fost salvate 17 persoane de către salvamontişti. De asemenea, din aceste 17 persoane, patru au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. Totoda

Macron, Xi Jinping și Ursula von der Leyen, discuție despre viitorul războiului din Ucraina

Wall-Street.ro acum 23 minute
Preşedintele chinez Xi Jinping a ajuns la Palatul Elysée, întâlnire care reprezintă începutul oficial al vizitei sale de două zile în Franţa, cu prilejul împlinirii a 60 de ani de relaţii diplomatice între cele două ţări, relatează AFP şi Reuters, p

Şase morţi şi 35 de răniţi în urma unor atacuri cu drone în regiunea rusă Belgorod

News.ro acum o ora
Atacuri cu drone ucrainene s-au soldat cu şase morţi şi 35 de răniţi în regiunea Belgorod din Rusia, a anunţat luni guvernatorul regiunii, Viaceslav Gladkov, relatează Reuters. Atacul a avut loc în apropierea satului Bezezovka şi a vizat două autobu

Aglomeraţie pe Valea Prahovei. Rutele alternative recomandate de poliţişti

Mediafax acum o ora
Centrul Infotrafic anunţă că este aglomeraţie pe Valea Prahovei, în a doua zi de Paşti. Se va circula îngreunat pe parcursul întregii zile.

Aglomerație în drumul spre Capitală: Poliţiştii recomandă deplasarea pe rute alternative

Wall-Street.ro acum 56 minute
Poliţiştii rutieri le recomandă conducătorilor auto să ia în calcul şi deplasarea pe rute alternative pentru a evita aglomeraţia din ultima zi a minivacanţei de Paşte, scrie Agerpres. Conform Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţie

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum o ora
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Vremea

București
acum

24°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

21°
lun.

10°/21°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

11°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°