Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Case pentru persoanele cu probleme de sănătate mintală

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 7 aprilie 2012 ·

Un proiect ambiţios va ridica, pentru oamenii cu probleme de sănătate mintală, un complex de recuperare, lângă Sighişoara: 12 case româneşti şi 26 de case din fiecare ţară a Uniunii Europene.

Despre lupta cu stigma pot povesti cel mai bine cei stigmatizaţi, însă ei de obicei nu vorbesc. În numele lor vorbeşte uneori arta, dar şi oamenii care înţeleg de ce stigmatizarea este adevărata boală. Simona Istrate, pictoriţă cu probleme de sănătate mintală, luptă cu propria-i boală, dar şi cu boala societăţii care-i stigmatizează pe cei cu probleme. Ea a donat 38 dintre lucrările ei pentru o campanie de comunicare anti-stigma şi pentru promovarea proiectului „Casă cu Casă se Face Sat”, proiect care presupune ridicarea unui complex format din 38 de case, înafară de cele 12 din România, fiecare reprezentând câte o ţară a Uniunii Europene, astfel încât să se poată forma un complex turistic destinat recuperării persoanelor cu probleme de sănătate mintală din toate ţările UE.

Pictoriţa Simona Istrate a acceptat să se implice în proiectul Casă Cu Casă Se Face Sat pentru că înţelege pe deplin necesitatea înfiinţării unui Complex destinat recuperării persoanelor cu probleme de sănătate mintală. Concret, Simona Istrate a acceptat ca lucrarile ei sa fie expuse în vederea vanzarii pentru această cauza. Tablourile sunt disponibile pe site-ul forumulsanatatiimintale.ro/expozitie-tablouri/, iar banii strânşi în urma expoziţiei vor fi investiţi în realizarea unui film de promovare a Complexului European de la Sighişoara. „Mă implic pentru că acest Complex înseamnă o şansă pentru noi, persoanele cu probleme de sănătate mintală. Problema noastra cea mai mare ramâne stigmatizarea. Aceasta este mai rea decât boala în sine, îşi pune amprenta mai puternic”, spune pictoriţa.

Ştefan Bandol, iniţiatorul acestui proiect ambiţios, este preşedintele Asociaţiei Aripi, i

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 11 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 6 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 13 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 7 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 8 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 7 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 9 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°