Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mănăstirea Prislop e pregătită să primească peste 15.000 de pelerini la mormântul lui Arsenie Boca

Publicat in Adevarul, miercuri 27 noiembrie 2013 ·

Zi importantă pentru creştini. Joi, 28 noiembrie, este comemorat părintele Arsenie Boca, iar Mănăstirea Prislop (judeţul Hunedoara), unde se află mormântul acestuia devine loc de pelerinaj pentru ortodocşii din întreaga ţară. Sunt aşteptaţi 15.000 de oameni, potrivit jandarmilor.

„Anul trecut, în 28 noiembrie, când este comemorat părintele Arsenie Boca, au fost circa 15.000 de pelerini şi ne aşteptăm ca şi în acest an numărul celor care vin să se roage la mormântul părintelui să fie la fel de mare. Am făcut un plan de măsuri, alături de poliţişti şi reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, pentru a asigura ordinea şi siguranţa pentru toţi credincioşii care vor sosi la Prislop”, a spus căpitanul Nicolae Răducu, de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Hunedoara.

Circa 100 de jandarmi, poliţişti şi pompieri vor fi mobilizaţi joi în zona mănăstirii.

Slujbele religioase au loc de la ora 7:00. “Cu această ocazie, Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, împreună cu soborul de arhierei prezenţi va oficia şi slujba parastasului cu ocazia împliniri a 24 de ani de la trecerea la cele veşnice a Părintelui Arsenie Boca. Părintele Arsenie Boca s-a născut la 29 septembrie 1910 în localitatea Vaţa de Sus, judeţul Hunedoara. Între anii 1929-1933 urmează cursurile Facultăţii de Teologie din Sibiu. În anul 1940 este tuns în monahism la Mănăstire Sâmbăta de Sus, iar în anul 1948 este mutat ca stareţ la Mănăstirea Prislop. Se stinge din viaţă la 28 noiembrie 1989 şi este înmormântat în cimitirul Mănăstirii Prislop”, informează Episcopia Devei şi Hunedoarei. Foto Imagini feerice cu mănăstirea Prislop, din Hunedoara

Arsenie Boca (n. 29 septembrie 1910 - d. 28 noiembrie 1989) e considerat una dintre marile personalităţi ale ortodoxiei româneşti. A fost părinte, teolog şi pictor de biserici, stareţ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 5 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 6 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 7 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 3 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 5 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 6 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 6 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 6 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 12 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°