SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Uneori, ce nu se întîmplă e mai interesant decît ce se întîmplă. Întîi – povesteşte domnul Buricea – am vrut eu, dar n-au vrut ei. Eram student în anul întîi şi m-am gîndit c-o fi vreo scofală să intri în partid. Mi s-a spus însă că nu ştiu cum şi nu ştiu ce, că trebuie să mai vadă, să mai analizeze, să dau dovezi că merit.
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Uneori, ce nu se întîmplă e mai interesant decît ce se întîmplă. Întîi – povesteşte domnul Buricea – am vrut eu, dar n-au vrut ei. Eram student în anul întîi şi m-am gîndit c-o fi vreo scofală să intri în partid. Mi s-a spus însă că nu ştiu cum şi nu ştiu ce, că trebuie să mai vadă, să mai analizeze, să dau dovezi că merit.
Şi atunci, s-a petrecut ceea ce era normal: cînd au vrut ei, n-am mai vrut eu.
În anul al treilea, mi-am zis că-i mai bine să termin Politehnica ca membru PCR cu niţică vechime. Şi am vrut iarăşi eu. Însă n-a vrut ea. De data asta, ei era ea, secretara cu organizatoricul. O vacă de membră, care îşi dădea ochii peste cap cînd mă vedea şi mirosea a usturoi cînd ofta. Ea voia, dar eu nu voiam, fiindcă o voiam pe Cornelia. Ştiţi doar cum e, cînd vrei tu, nu vrea ea, iar cînd vrea ea, nu poţi tu. Şi treaba s-a vărsat.
Pe urmă, ei au dat-o afară pe ea, pe organizatorică, şi m-au vrut. Însă ce m-am gîndit eu: nu m-aţi vrut pînă acum, aleluia, nu mai vreau eu. Mă fac frate cu dracu’ acolo unde o să fiu repartizat. Domnule, mie să nu-mi spună nimeni că n-a vrut să fie membru de partid, fiindcă ştiu cum mergeau lucrurile. Toţi voiau, dar degeaba, dacă nu voiau ăia. Şi chiar să fi vrut ei, adică ăia, de la partid, nu ăia care voiau să intre în partid, nu se putea. Era şi la partid tot un fel de admitere. Nu ca la facultate, totuşi admitere, cu mai mulţi pe un loc.
Cînd m-am prezentat la post, imediat am făcut cerere la