Şapte nume importante ale scenei literare europene contemporane se vor afla în dialog cu cinci scriitori timişoreni
La Timişoara vor avea loc lecturi publice, dezbateri şi dialog cu publicul timp de trei zile , urmate de un concert Acoustica (Petre & Kindlein).
Evenimentul este iniţiat şi organizat de Oana Boca, Ioana Gruenwald şi Robert Şerban, sub umbrela agenţiei Headsome Communication.
Prima ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură de la Timişoara „La Vest de Est / La Est de Vest” va avea loc în perioada 24-26 octombrie, la Muzeul de Artă (Palatul Baroc). Sub motto-ul „La Vest de Est / La Est de Vest”, nume importante ale scenei literare europene contemporane, alături de scriitori timişoreni de referinţă, se vor întîlni, în fiecare seară, începînd cu ora 18.00, cu iubitorii de literatură din Timişoara.
„Este o bucurie să lansăm Festivalul Internaţional de Literatură de la Timişoara cu şapte oaspeţi de primă mînă! Şapte scriitori diferiţi, dar totuşi atît de legaţi prin universul ficţional al cărţilor lor. Slavenka Drakulić, Attila Bartis şi Vladimir Arsenijević aparţin «cu acte în regulă» spaţiului central și est-european. Richard Swartz, Jan Koneffke şi Philip Ó Ceallaigh, deşi născuţi în Europa Occidentală, îşi trag seva literaturii din această zonă a Europei, fiecare dintre ei avînd drept «dovadă» pagini memorabile despre România. Al șaptelea invitat, Vasile Ernu, este un adevărat globe-trotter stabilit la București, un scriitor pentru care dialogul est-vest este esențial”, declară organizatorii.
Invitaţii primei ediţii a Festivalul Internaţional de Literatură de la Timişoara:
• Supranumită „Simone de Beauvoir a Europei de Est”, Slavenka Drakulić este una dintre cele mai puternice voci din spaţiul ex-iugoslav, o autoare tradusă cu succes în întreaga lume. „Slavenka e în acelaşi timp tandră şi intransigentă, înţelegătoar