Aiurea, lipsa energiei electrice si a gazului s-ar percepe ca o catastrofa, ar genera isterii, ar mobiliza guvern si administratii locale. Nu si la noi, unde austeritatea cu statut permanent a facut din cetatean un supravietuitor cum nu mai intilnesti. E chiar o intrebare de ce Dumnezeu ne-a diseminat aici, intre doua riuri impasibile, si nu in calea furtunilor... M-am intors ieri acasa dupa citeva saptamini de absenta. Era seara, un frig inca incisiv, iar in scara blocului, dupa obicei, o bezna gelatinoasa si lugubra. Daca nu ai lumina la telefon sau o lanterna, te poti lesne ciocni cu vreun vecin sau cu vreun necunoscut. Urc prospectind cu prudenta si infiorindu-ma la contactul cu balustradele - reci si slinoase - pret de citeva etaje. Ditamai casa de zece nivele, locuita pe jumatate, daca nu pe un sfert, usile mofluze inchizind, de regula, asteptari crunte si impersonale, de luni si uneori ani intregi. Lumea e plecata: care la Moscova, care in Italia. Avem, mai nou, si "spanioli", "portughezi", "britanici": te edifica urnele din preajma, pline de cutii care isi declara expres provenienta, prin stampile si tot felul de inscriptii. Se poate incropi un excelent studiu sociologic din simpla lor inventariere, lasindu-te pe mina principiului macedonskian: "Oh, lucrurile cum vorbesc!". Oare ce trebuie dedus din faptul ca printre deseuri figureaza si un chil de parmezan, ambalat in vid si inca valabil? Curios e ca si cotoii nu l-au bagat de seama! In fine, sint pe palier, pipai peretele cu mina sa nu ma impiedic, deschid usa de la compartiment, apoi dibui sa potrivesc cheia in yala. O procedura care imi ia, am impresia, o vesnicie si ma umple binisor de nervi. Bezna de pe scarile blocurilor noastre ar putea fi, si ea, un capat de investigatie sociologica. N-am facut experimentul, dar stiu ca s-a incumetat sa-l faca unul dintre vecinii mei: a instalat un bec pe palier, un