Think-tank-ul american Democracy Institute susţine, într-un raport, că România are potenţialul de a deveni cea mai importantă economie din regiune.
Documentul consideră că situaţia economică a României oferă perspective favorabile pentru viitorul apropiat. „Cu o creştere solidă a PIB, o rată redusă a inflaţiei şi un deficit bugetar care poate stârni invidia multor state ale UE, situaţia actuală a României s-a îmbunătăţit semnificativ în ultimii an, punând bazele unei fundaţii pe care viitorul economic al ţării poate fi edificat", se menţionează în raport, susţine RTV.
„Eforturile Prim-ministrului Victor Ponta de a creşte transparenţa şi de a se angaja într-o combatere mai eficientă a corupţiei ar putea creşte încrederea investitorilor internaţionali în mediul românesc de afaceri. Premierul Ponta susţine un model de creştere economică bazat pe investiţii, mai puţine taxe, mai puţină birocraţie, privatizare, bugete echilibrate, cheltuieli guvernamentale disciplinate", se mai menţionează în documentul emis de Democracy Institute.
Potrivit think-tank-ului american, respingerea de către legislativ al proiectului minier de la Roşia Montană ar putea avea consecinţe nefaste. "În termeni economici şi de mediu, proiectul minier este un scenariu «win-win». Proiectul este extrem de important pentru economia unei ţări care de la declanşarea recesiunii în 2009 s-a luptat pentru a atrage investiţii. Dacă decizia parlamentară blochează proiectul, investitorii se vor gândi atent înainte de a investi sume mari în România", se mai precizează în document, care adaugă că „economia României creşte astăzi mai repede decât cea a SUA sau a Marii Britanii".
"Democracy Institute" este condus de doctorul Patrick Basham, colaborator al New York Times şi Washington Post, şi acţionează sub supervizarea unui consiliu, care cuprinde figuri marcante din spa