Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Croitorul redingotelor

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 30 aprilie 2008 ·

Alexandru Ciucu are propria alternativă la industria italiană a modei de lux. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu

Pentru un costum e necesar să treci de cel puţin trei ori prin croitoria lui Alexandru Ciucu, din interiorul fostei fabrici de textile APACA. De fiecare dată, designerul asistă la probe, măsoară, desenează cu creta, taie, compară, asortează. „La prima întâlnire, oamenii se îndrăgostesc. De ţesături, de costume, chiar şi de atelier. Apoi, este mai puţină poezie, totul e tehnic“, explică el.

Alexandru Ciucu (32 de ani) are singura croitorie de lux pentru bărbaţi din România. El este fiul din lanţul de magazine specializat tot în costume bărbăteşti „Tata şi Fiul“ şi mai are, împreună cu tatăl său, lanţul Samric, tot de costume bărbăteşti. A terminat Finanţe - Bănci, deşi toată viaţa şi-a petrecut-o printre baloturile cu ţesături şi tipare.

„Executăm costume la comandă“, scrie la intrarea în croitoria lui Ciucu junior. Toată istoria fostei fabrici APACA, plină de controverse, se derulează până la intrarea în atelierul lui Ciucu. Aici, toată apăsarea clădirii construite tocmai pe vremea lui Cuza se risipeşte. După uşa elegantă din lemn masiv, se desfăşoară metri de material scump, zeci de costume, papioane, fracuri şi redingote, totul învăluit în aromă de espresso, cel mai bun din oraş, după cum îl recomandă Ciucu.

Din lohn, în marcă proprie

A decis să-şi înceapă propria afacere pentru că oricum lucra printre ţesături, la firma tatălui său, Samric. „La un moment dat, prietenii mei mi-au spus că aş putea să fac o afacere bună dacă aş începe să-mi cumpăr ţesăturile şi să produc costume pentru piaţa internă. Simţeam ca o problemă de «branding» mă împiedica să-mi creez propria afacere. Nu ştiam unde voi desface, nu aveam încă un nume. Am făcut, cu tatăl meu, un magazin Samric în faţa fabricii, însă nu era tocma

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Ucraina - Statele Unite acuză Rusia că a folosit de un agent chimic împotriva soldaţilor de la Kiev

News.ro acum o ora
Statele Unite au acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind armele chimice (CWC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat publicat miercuri. Rusia foloseşte, de aseme

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 10 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 8 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 9 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 9 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 8 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 12 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Crimă șocantă în Săptămâna Mare, în județul Bihor O femeie şi-a înjunghiat fiul apoi a sunat la 112 să spună că acesta s-a sinucis

Ziua Constanta acum 9 ore
Crimă într-o localitate din Bihor, acolo unde o femeie de 58 de ani şi-a înjunghiat fiul, în vârstă de 34 de ani, apoi a sunat la 112 să spună că, de fapt, bărbatul şi-ar fi pus capăt zilelor. S-a întâmplat în localitatea Bozorel din Bihor, acolo un

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum 9 ore
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

8°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

10°
joi

10°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°