* Nu mai rasucim si noi cutitul, furculita si lingura in rana Ministerului Turismului, pe chestia cu frunza verde; putem spune ca aia de acolo or fi cum sint, nu zicem nu, dar nu-s chiar atit de, incit, intr-un context care le este complet defavorabil, sa-si dea inca o data, singuri, cu firma in cap si calciiul in fund chiar asa, in vazul lumii si al televiziunilor de stiri. Va mai trece timp pina cind vom afla cine a fost papagalul, la faza asta, dar, pina la urma, sintem nevoiti sa recunoastem ca frunza cea verde si contestata are mari legaturi de suflet cu poporul roman... * Intii de toate, asta asteptau haiducii: sa vie primavara si sa iasa frunzele din padure, ca sa se poata ascunde mai eficient de potere. Adevarul era nitel diferit de ceea ce spun unele scrieri (mai ales alea din epoca socialista), la modul ca respectivii haiduci, promovati in doine si balade ca fiind niste robinhuzi, erau, de fapt, multi dintre ei, niste hotomani la drumul mare, care mai scapau cite un gologan si sarmanilor care ii ajutau si nu-i turnau la stapinire. Imaginea STAS a haiducului altruist, care isi punea pielea la bataie doar pentru a asigura masuri de protectie sociala paturilor defavorizate, e doar de filme pentru pionieri. Pina si despre Robin Hood, veselul arcas englez, am citit de curind ca n-ar fi fost chiar haiduc, ci camatar care imprumuta saracii cu dobinda minima, fara girant, doar cu buletinul. Sa revenim la frunza din brand: ne amintim piesa "Strunga" a trupei Phoenix, cu versurile "Sint de cei ce-mpusca-n Luna, care noaptea-n frunza suna". Practic, frunza, adapost pentru cei certati cu legile boieresti, capata si calitatea de instrument muzical. Daca, pe vremea aia, haiducii ar fi avut celofan de pus pe borcane sau macar vreo punga de la supermarket, cu siguranta ar fi lasat alte urme in istorie, iar versurile ar fi fost "Sint de cei cu pusca lunga, care noaptea sufl